Dacian Cioloș: Nu am fost și nu o să fiu niciodată ofițer acoperit!



Premierul Dacian Cioloș a declarat, marți, că nu a fost și nici nu va fi vreodată un ofițer acoperit al serviciilor de informații, precizând că ar trebui lăsate la o parte teoriile conspiraţiei.

Anunțul a venit în contextul discuţiilor privind legea cartelelor prepay marți dimineață, înaintea participării la bilanţul ANAF, premierul fiind întrebat de jurnalişti în legătură cu declaraţiile sale că anumite cartele prepay ar fi fost folosite în pregătirea unor atentate în UE.

"Nu ştiu dacă (cartelele prepay din România-n.r.) au fost folosite în atentatele de la Bruxelles şi n-am spus niciodată lucrul ăsta. Am văzut toate discuţiile care au fost interpretări de fapt la ceea ce am spus. Eu am spus şi am avut informaţia asta de la Serviciul Român de Informaţii, nu-i niciun secret, că în pregătirea unor atentate au fost folosite şi cartele prepay din România. N-am spus că au fost la Bruxelles sau în altă parte pentru că nu ştiu lucrul ăsta", a explicat Cioloş, potrivit Mediafax.

Totodată, șeful Guvernului a menționat faptul că nu are niciun obiectiv ascuns atunci când a afirmat că s-au utilizat cartele prepay în pregătirea unor atentate.

"Vreau să fie foarte clar: nu am niciun interes sau n-am avut niciun interes sau n-am avut niciun obiectiv ascuns atunci când am spus lucrurile astea. Cred că e important să ne învăţăm în societatea românească să discutăm aşezat şi să luăm decizii în cunoştinţă de cauză. Nici nu am spus că trebuie luată o decizie sau alta, am spus că avem nevoie de o dezbatere în societatea românească cu cărţile pe masă pe astfel de lucruri. Nu am spus-o nici pentru că - cum am văzut unele interpretări - că sunt acum ofiţer acoperit pentru că am spus de lucrul ăsta. Nu am fost, nu sunt şi nu o să fiu niciodată. Şi nu pentru asta spun nişte lucururi, spun pentru că cred că trebuie să ne însănătoşim şi trebuie să lăsăm deoparte pe cât posibil astfel de interpretări, de teoria conspiraţiei că iese un prim ministru să spună nişte lucruri pentru că are ceva ascuns să promoveze", a mai declarat premierul.

Comentarii Facebook