Băsescu îl preferă pe Antonescu președinte: "Între Ponta şi Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu"


Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că în cazul în care trebuie să aleagă între Victor Ponta și Crin Antonescu, acesta nu va exita să pună votul pe liderul PNL.

Băsescu a precizat că, deși l-ar alege pe liberal, atât Ponta cât și Antonescu sunt ”două belele”, însă liderul PNL "măcar nu minte de dimineaţă până seara".

"Între Ponta şi Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu", a spus Băsescu, precizând că liberalul, spre deosebire de premier, măcar nu a vrut să aibă titlu de doctor fără să merite şi nu minte de dimineaţă până seara, potrivit Mediafax.

Preșesintele a mai spus că premierul a minţit şi când a spus că a vorbit cu Antonescu la telefon şi că acesta a fost de acord cu înfiinţarea comisiei parlamentare pe subiectul terenului din Călăraşi.

Șeful statului este de părere și că partidele de dreapta, inclusiv PDL-ul, par mai preocupate de a-şi desemna candidaţii la Preşedinţie, în loc să dea un semnal puternic străduindu-se să obţină un rezultat bun la europarlamentare.

Comentarii Facebook