Miercuri 6 Iulie

Amenzi până la 6000 de lei pentru persoanele care desenează, fără drept, pe pereții clădirilor. Senatul a adoptat proiectul de lege


Imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei.

De asemenea, contravenientul va trebui să readucă acele spații la starea iniţială, după caz. Sancţiunea se execută în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care devine executorie, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari PNL, PSD şi USR, adoptat miercuri de Senat.

În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute, autoritatea administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia poate să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acţiune în regres împotriva contravenientului”, prevede un amendament admis la proiect.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru faptele privind imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor, respectiv dezlipirea sau distrugerea afişelor şi reclamelor legal amplasate.

Proiectul mai prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiectele de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate”, cu obligarea contravenientului de a înlătura pagubele produse şi refacerea bunului distrus.

Potrivit iniţiatorului, scopul propunerii legislative este să descurajeze autorii de graffiti să distrugă faţadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniului cultural, precum şi alte piese de mobilier urban. De asemenea, proiectul propune abrogarea Legii nr. 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi. Senatul este prima Cameră sesizată.


Comentarii Facebook