Vremea se răcește semnificativ în toată țara, anunță meteorologii. Toamna își intră în drepturi!


Se face frig în România! Temperaturile scad simțitor de pe o zi pe alta, iar toamna își intră în drepturi. La această oră, cerul este variabil în vestul şi nord-vestul ţãrii şi mai mult noros în restul teritoriului. Se semnalează averse, pe arii restrânse, în Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei, în Carpaţii Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali.

Vântul suflã slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, în nordul Moldovei şi al Dobrogei. La ora 9, se înregistrau valori termice cuprinse între 11 grade la Şiria şi 21 de grade la Amzacea, Constanţa, Constanţa-dig, Gura Portiţei, Mangalia, Sfântu Gheorghe-deltã şi Sulina. 

Astăzi, vremea se va rãci şi în sudul şi sud-estul ţãrii, astfel cã valorile termice diurne se vor situa local sub normalul climatologic specific începutului de septembrie. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil în vest şi în extremitatea de sud-est, iar în restul teritoriului va prezenta înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse, posibil însoţite şi de descãrcãri electrice, pe arii extinse în Oltenia, local în Muntenia, Transilvania, Moldova, Dobrogea, precum şi în zonele montane şi submontane.

Izolat cantitãţile de apã vor mai depãşi 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în est şi în sud-est şi pe alocuri în extremitatea vesticã a ţãrii şi la munte şi doar izolat în celelalte zone, în general cu viteze de 45...55 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade, local mai ridicate în estul Munteniei şi în Dobrogea pânã spre 28...29 de grade. 

Comentarii Facebook