Un sac cu 278.000 de lei a dispărut dintr-o mașină a Poștei Române. Cine e de vină pentru „dispariția” banilor


Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit o sesizare conform căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Române care transporta bani a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 lei.

Cel care a sesizat dispariţia sacului este şoferul autoutilitarei, iar principalul suspect este însoţitorul său.

„La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11,47, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 11,40, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac ce aparţine Poştei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie”, anunţă IPJ Ilfov.

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din Chitila pentru efectuarea activităţilor specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate”, au mai declarat polițiștii de la IPJ Ilfov.

La acest moment, poliţiştii din Chitila efectuează activităţi pentru depistarea persoanei, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Sursa foto: hotnews

Comentarii Facebook