Un pilot Tarom și-a pierdut cunoștința la manșă! Avionul a aterizat de urgență la București


Un avion Tarom care zbura între Timișoara și Hurghada a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce pilotului i s-a făcut rău.

Pilotului i s-a făcut rău la manșă și avionul a fost dus cu bine pe pista Aeroportului Otopeni de copilot.

Tarom a precizat ulterior că la bord se aflau 184 de pasageri, dar siguranța acestora nu a fost nicio clipă periclitată.

Compania TAROM informează că din cauza unei urgențe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timișoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situații.

Menționăm că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranța acestora și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă. Aeronava a aterziat în condiţii de maximã siguranţã pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală.

Zborul RO 7673 va decola în cel mai scurt timp către Hurghada - destinația finală, estimăm ora locală 18:00.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă reamintim faptul că siguranța echipajelor și a pasagerilor TAROM a fost, este și va rămâne principalul nostru obiectiv”.

Comentarii Facebook