George Simion joacă tare și îi pune condiții lui Nicușor Dan: AUR vrea premier propriu sau alegeri anticipate: „Noi ne asumăm guvernarea!”
Liderul AUR, George Simion, profită de poziția-cheie pe care partidul său o are în Parlament și ridică miza negocierilor pentru formarea noului Guvern. În timp ce Executivul condus de Adrian Veștea are nevoie de sprijin suplimentar pentru a trece de votul de învestire, Simion transmite că AUR nu va susține actuala formulă și sugerează o variantă care ar avantaja direct formațiunea sa: desemnarea unui premier AUR.
Liderul AUR, George Simion, profită de poziția-cheie pe care partidul său o are în Parlament
Declarațiile au fost făcute luni, într-o zi marcată de audieri ale miniștrilor și negocieri intense în Parlament. Liderul AUR a afirmat că partidul său este pregătit să își asume guvernarea și că ar privi cu ochi buni o nominalizare venită chiar din partea formațiunii sale. „Nu avem nicio problemă şi cu altă numire. Ne-am bucura să existe o nominalizare din partea AUR şi să existe un premier AUR. Asta este o situaţie ideală pentru noi, în care ne asumăm guvernarea, o guvernare de care vedem că fug mulţi”, a declarat George Simion.
Mesajul vine după ce liderul AUR a anunțat că partidul său nu va vota Guvernul Veștea dacă Executivul ajunge la vot fără o negociere directă cu formațiunea sa. Simion l-a invitat public pe premierul desemnat la discuții și i-a cerut președintelui Nicușor Dan să clarifice dacă are sau nu nevoie de voturile AUR pentru a obține majoritatea parlamentară.
„Dacă acest guvern va fi votat diseară, nu va beneficia de voturile AUR”
„Dacă acest guvern va fi votat diseară, nu va beneficia de voturile AUR”, a avertizat liderul formațiunii. Simion susține că în actualul context politic există prea multe decizii greu de explicat și prea multe jocuri de culise. Cu toate acestea, liderul AUR afirmă că partidul este dispus la dialog și la găsirea unei soluții politice.
În paralel, el a reiterat că principala opțiune a formațiunii rămâne organizarea de alegeri anticipate, despre care spune că ar reprezenta cea mai corectă cale pentru a afla voința electoratului. Prin aceste declarații, AUR încearcă să transforme poziția de arbitru pe care o deține în Parlament într-un avantaj politic major. Mesajul transmis de George Simion este clar: dacă actuala putere are nevoie de voturile AUR, atunci partidul vrea să participe la decizie, iar varianta pe care o consideră „ideală” este desemnarea unui premier propriu. Dacă acest lucru nu se întâmplă, liderul formațiunii revine la soluția pe care o promovează de luni de zile: alegeri anticipate.
1 Comentariu