Sambata 28 Ianuarie

Un pădurar a fost bătut crunt de hoții de lemne, după ce i-a prins la furat


Un pădurar din județul Suceava a fost bătut cu parul, după ce a surprins un grup care strângea lemn de fag cu căruțele, transmite Realitatea Plus. Hoții au dispărut din pădure imediat după conflict. Polițiștii au pornit pe urmele lor și au început audierile.

Pădurarul a povestit că este vorba de 16 persoane descoperite în timp ce strângeau lemne pentru foc cu căruțele. Se pare că  este vorba despre persoane fără un loc de muncă. Același pădurar a mai trecut printr-o astfel de situație în urmă cu 1 an, când a fost amenințat cu moartea de alți hoți de lemne.

Un ofițer a fost prins la furat lemne într-o pădure din Cluj 

Un ofițer SRI din Cluj a fost prins la furat lemne în pădure. Acesta ar fi fost ajutat de fratele său. Cei doi au fost surprinși cu drujba în mână, chiar în momentul în care tăiau copaci care nu erau marcați de către autorități. Bărbații ar fi fost luați la întrebări de către localnici, iar în acel moment ar fi devenit agresivi, fiind declarați de faptul că li se cere explicații.

Aici se pot vedea cioatele. Ar trebui să vină pădurarul să parcheze cioatele, dar nu cred că un pădurar sau un inginer silvic face așa ceva. Dacă mergem mai departe, încontinuu vedem cioate, cioate, cioate.”, se aude pe o filmare publicată de jurnalistul Alexandru Căutiș. 

Furtul de lemn din păduri este o ocupație nobilă în România. Nu oricine își permite să intre într-o pădure și să taie ce copac vrea drujba lui. Trebuie să fii cineva, să ai rang. Sau să ai grad. Domnul îmbrăcat în militar din fotografie se numește Marin Măscășan. Observați că ține în mână o armă și în ultimul timp păzește de infractori aeroportul din Cluj, ca ofițer SRI, conform presei locale. Asta in timpul serviciului. În timpul liber ține o drujbă în mână și devine el însuși infractor și taie din zbor copacii din pădurea localității Pietroasa (Jud. Cluj).

Îl puteți de asemenea vedea pe Marin Măscășan cu drujba la furat în filmările alăturate. Filmările au fost făcute de un vecin al sereistului drujbar, vecin care a fost și bătut de fratele lui Marin Măscășan fiindcă a vrut să-i împiedice să fure din pădure. Momentul agresiunii este de asemenea în filmările alăturate. Relatările din filmări sunt făcute chiar de vecin.", a mai scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.


Comentarii Facebook