Miercuri 28 Septembrie

Un elev din Vâlcea a intrat înarmat în școală. „Deși mulți le consideră jucării, armele de airsoft pot fi un pericol”, spun autoritățile


Un elev din Vâlcea a intrat, luni, 14 februarie,  în școală, înarmat cu un pistol de tip airsoft.

Conducerea Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea a sesizat luni, 14 februarie, jandarmii din Vâlcea că un elev al clasei a11-a, elev în cadrul colegiului, s-a prezentat la cursuri având asupra sa un pistol.

Jandarmii au ajuns imediat la fața locului și au descoperit asupra tânarului de 17 ani un pistol tip airsoft. Adolsescentul a declarat că ar fi procurat arma de pe un site de anunțuri, de la o persoană pe care o cunoștea. 

Arma a fost confiscată, iar tânărul a primit o amendă în valoare de 2.500 de lei.

Armele de airsoft sunt replici fidele ale armelor de foc letale. Designul, greutatea și blowbackul (reculul) contribuie la realismul lor. Din cauza acestor asemănări, acestea pot fi ușor confundate cu armele de foc. Aceste arme sau cele cu aer comprimat pot fi cumpărate în România doar de cei care au peste 18 ani, astfel că vânzarea spre minoari ale acestor obiecte poate atrage după sine un dosar penal”, declară autoritățile. 

Deși mulți le văd ca pe niște jucării, armele de airsoft pot fi un pericol, spun jandarmii vâlceni, scrie Mediafax.


Comentarii Facebook