Vineri 12 August

Un bărbat care amenința oamenii cu un cuțit și o sticlă, împușcat de polițiști în picioare


Marți, 2 august, în jurul orelor 21:00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați despre un scandal, în localitatea Potău. Un bărbat amenința cu cuțitul și cu o sticlă mai multe persoane.

Un bărbat de 46 de ani și-ar fi provocat leziuni la nivelul corpului, cu un cuțit, continuând să manifeste un comportament violent prin care a afectat climatul de liniște socială. 

Întrucât, bărbatul a amenințat cu un cuțit, precum și cu o sticlă, atât persoane civile aflate în proximitate, cât și polițiștii sosiți la fața locului, îndreptându-se către aceștia într-un mod care le-ar fi pus viața în pericol, s-a procedat la somarea celui în cauză, precum și la efectuarea unor focuri de avertisment în plan vertical, fără succes. Bărbatul a devenit și mai violent prin comportamentul pe care l-a manifestat, fapt pentru care polițiștii au tras focuri de armă și l-au împușcat pe acesta în picioare.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Satu Mare, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, viața lui nefiind pusă în pericol. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.


Comentarii Facebook