Vineri 9 Decembrie

Un bărbat a comis mai multe furturi într-o singură zi, „ascunzându-și” identitatea în spatele unei măști chirurgicale


Un bărbat care a comis mai multe furturi în municipiul Bacău, purtând o mască de protecție pe față, a fost prins și reținut de polițiștii de investigații criminale. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, a declarat joi, că pe 7 septembrie suspectul a pătruns în incinta unei societăți comerciale de unde a sustras, de pe biroul unui angajat, un potofel ce conținea suma de 900 de euro, 700 de lei, documente personale și carduri bancare, prejudiciul provocat fiind în valoare de aproximativ 5.300 de lei, scrie Agerpres. 

De asemenea, în jurul orei 16,00, purtând o mască de protecţie ar fi pătruns în incinta unui bar, de unde ar fi sustras portofelul angajatei, ce conţinea suma de 400 de lei, cartea de identitate şi o cheie de la uşa de acces în bar. De asemenea, dintr-o cutie de valori metalică descuiată ce se afla într-un sertar al barului, ar fi sustras suma de aproximativ 200 de lei, reprezentând încasări”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău. 

Tot pe 7 septembrie, în jurul orei 21:30, bărbatul a furat dintr-un hipermarket mai multe obiecte de vestimentaţie în valoare de 430 lei, fiind oprit de agenţii de pază. 

Suspectul a fost reţinut pentru 24 ore urmând să fie prezentat procurorului cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.


Comentarii Facebook