Şcoala de Poliţie din Câmpina, în plin scandal, după ce un profesor a fost prins când copia la examenul de avansare în funcţie


Un instructor de tragere a fost prins în timp ce copia la examenul pentru obţinerea postului de profesor de pregătire juridică şi criminalistică. Bărbatul este acuzat şi de hărţuirea mai multor eleve.

Conducerea Şcolii de Poliţie din Câmpina a scos la concurs, la finalul anului trecut, un post de profesor, pentru catedra de Pregătire juridică şi criminalistică.

Potrivit unor surse din Poliţie, la examen s-a înscris şi un instructor de tragere, fost agent responsabil de armament, trecut prin concurs în corpul ofiţerilor. De asemenea, sursele din cadrul MAI au precizat că bărbatul a câştigat concursul, dar nota mare pe care a obţinut-o a trezit suspiciunile altor cadre didactice.

Pentru că se cunoştea nivelul de pregătire al acestuia, imaginile surprinse de sistemul de monitorizare video au fost analizate şi s-a constatat faptul că, de fapt, bărbatul a copiat. Astfel, rezultatul concursului a fost anulat, iar bărbatul a primit nota 1 şi a fost eliminat din concurs pentru fraudă, notează Antena 3 CNN. 

Mai mult, se pare că anumite eleve s-au plâns, fără să depună plângere, că au fost hărţuite, în mod insistent,  de instructorul de tragere, acesta contactându-le prin intermediul reţelelor sociale.

-------------------------------------------------------------------

UPDATE: 

După o analiză mai atentă a membrilor Sindicatului Polițiștilor Operativi din România „Fulgerul”, sindicat din care face parte și agentul în cauză, s-a descoperit faptul că polițistul acuzat de fraudă nu a copiat, iar procesul de repunctare a examenului a fost ilegal. 

Vezi ce s-a întâmplat de fapt în timpul probelor de la examenul pentru preluarea catedrei de Pregătire Juridică și Criminalistică. 

Citește: Răsturnare de situație în cazul scandalului de la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina: Agentul acuzat de fraudă în timpul examenului, nedreptățit


Comentarii Facebook