România și-a uitat bunicii. În marile orașe din România, trei din cinci vârstnici își trăiesc viața în singurătate. Ce este de făcut?
În tot mai multe orașe din România se conturează o dramă tăcută: bătrânețea trăită în singurătate. Cele mai recente date arată o situație alarmantă: majoritatea seniorilor care locuiesc în mediul urban se confruntă cu lipsa conexiunilor sociale, iar mulți dintre ei ajung să petreacă săptămâni întregi fără să poarte o conversație reală cu cineva. Trei din cinci persoane în vârstă simt apăsarea izolării, iar pentru un sfert dintre ei contactul uman se rezumă la cel mult o discuție pe lună.
Problema tăcută a vârstnicilor care nu mai au pe nimeni în România: 3 din 5 trăiesc în singurătate
În spatele cifrelor se află povești care se repetă dureros de des, conform Digi 24. Maria, în vârstă de 79 de ani, a descoperit ce înseamnă singurătatea după pierderea soțului. Deși familia îi trece pragul, zilele ei se scurg în liniște, între televizor și treburile mici ale casei. În cele din urmă, a găsit sprijin într-un centru de zi, unde a redescoperit bucuria conversației și activităților în grup. Povestea ei nu este singulară: tot mai mulți vârstnici caută locuri unde să își petreacă timpul în siguranță și comunitate.
Centrele de zi devin adevărate oaze pentru acești oameni. Aici, bătrânii au parte de servicii adaptate nevoilor lor: de la mese calde, la terapie fizică, activități recreative și spații personalizate. Pentru mulți, este singurul loc unde se simt din nou parte dintr-un grup. Unii mărturisesc că, fără aceste centre, nu ar fi știut cum să își continue viața. Cu o contribuție zilnică modestă, seniorii primesc nu doar îngrijire, ci și o șansă la socializare, lucru esențial pentru sănătatea lor emoțională.
România și-a uitat vârstnicii. În marile orașe din România, trei din cinci vârstnici își trăiesc viața în singurătate
Totuși, accesul la astfel de servicii rămâne limitat. Un studiu recent arată că majoritatea vârstnicilor ar participa la programe de socializare, dar multe orașe nu dispun de centre suficiente sau de transport adecvat. Astfel, izolarea se adâncește. Pentru unii, singurul contact cu exteriorul rămâne telefonul, televizorul sau ocazionalele conversații din mijloacele de transport. Iar în spatele acestor rutine se ascunde deseori tristețe și fragilitate. Unii bătrâni recunosc că ajung să plângă când simt că nu mai au pe nimeni alături.
Specialiștii atrag atenția că singurătatea netratată se poate transforma în depresie. Când un senior se obișnuiește să trăiască rupt de lume, orice interacțiune ajunge să pară ostilă sau inutilă. Această retragere treptată devine o capcană dificil de depășit.
Într-o societate care își privește prea rar vârstnicii, aceste date ar trebui să fie un semnal de alarmă. România are nevoie de programe de sprijin, de centre accesibile și de o cultură care prețuiește generațiile mai în vârstă. Pentru că nimeni nu ar trebui să îmbătrânească în tăcere.
3 Comentarii