Republicanii iau în considerare înlăturarea lui Donald Trump: Și-a pierdut mințile


Mai mulți membri ai guvernului american au analizat posibilitatea înlăturării de la putere a lui Donald Trump după lovitura în forţă a partizanilor săi în Congres, au raportat miercuri seară mai multe canale media, notează AFP.

Aceștia au propus invocarea amendamentului 25 la Constituția Americii, care permite declararea președintelui ca „inapt” să-și exercite funcția.

Discuţiile despre înlăturarea lui Donald Trump s-au purtat în jurul celui de-al 25-lea amendament la Constituţia americană, care îi autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a cabinetului să îl declare pe preşedinte „inapt” să îşi exercite funcţiile, potrivit  CNN, CBS şi ABC, care citează surse anonime, scrie Agerpres

Potrivit surselor citate de jurnaliști acreditați la Casa Albă, președintele Trump „a pierdut controlul”; el a fost inabordabil pe parcursul zilei și a urmărit la televizor evenimentele de la Capitoliu. Mai mult, unul dintre jurnaliști citează o sursă apropiată lui Donald Trump, care i-ar spus că președintele „și-a pierdut mințile” ("out of his mind").

Potrivit amendamentului 25, în cazul în care președintele în funcție este înlăturat, vicepreședintele (Mike Pence) preia atribuțiile de șef al statului.

Până în prezent, vicepreşedintelui Mike Pence nu i-a fost prezentată nicio propunere oficială, a precizat CBS.

Mai mulţi congresmeni şi editorialişti ai unor jurnale influente au pledat deschis pentru această opţiune, chiar dacă mai sunt doar două săptămâni până la sfârşitul mandatului lui Donald Trump.

Comentarii Facebook