Protest antiguvernamental la Chişinău: Autorităţile denunţă tentative de destabilizare. Poliția a făcut numeroase arestări


Mii de simpatizanți ai partidului ŞOR au ieşit duminică în stradă în Republica Moldova, pentru a protesta împotriva guvernului preşedintelui proeuropean Maia Sandu, relatează presa de la Chişinău. Autorităţile denunţă tentative de destabilizare a țării și au făcut o serie de rețineri în rândul demonstranților.

De la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forţă şi acţiuni cu scop de destabilizare, fiind iarăşi forţat cordonul Poliţiei, iar protestatarii aplicând forţa fizică asupra oamenilor legii”, a informat poliția într-un comunicat de presă citat de presa de la Chișinău, potrivit Agerpres. 

Poliția a mai precizat că au fost „depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale și cu obiecte periculoase la ele”.  Potrivit comunicatului poliţiei, la protest au participat în jur de 1.700 de oameni, dintre care „65 de persoane cu comportament dubios au fost conduse la sediile Poliţiei pentru identificare şi documentare, printre care şi 4 minori”., notează Digi24. 

Manifestanții acuză actualul guvern că nu a negociat prețuri mai bune la energie cu Rusia

A fost a opta duminică de proteste antiguvernamentale organizate în centrul Chişinăului de Partidul ŞOR, al cărui lider este deputatul fugar Ilan Şor, condamnat în primă instanţă la 7,5 ani de închisoare, unul dintre beneficiarii furtului miliardului, sancţionat recent de Guvernul SUA pentru corupţie şi colaborare cu Moscova.

Manifestanții acuzau actualul guvern că nu a negociat prețuri mai bune la energie cu Rusia și scandau împotriva președintei Maia Sandu. O investigație a jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă a arătat că protestatarii care ocupă centrul Chișinăului ar fi plătiți cu sume între 200 și 400 de lei moldovenești. Unii au fost aduși cu autocare din regiuni sărace ale țării. Cei care acceptau să rămână la proteste peste noapte, în corturi, primeau echivalentul a 100 de dolari pe noapte

Comisia pentru Situații Excepționale din Republica Moldova a interzis luna trecută protestele care implică blocarea drumurilor publice în zilele lucrătoare și le-a limitat la cel mult patru ore în zilele nelucrătoare. Măsura a fost luată după aproape o lună de proteste antiguvernamentale organizate de opoziție în fața parlamentului de la Chișinău. 


Comentarii Facebook