Vineri 3 Decembrie

Profesor: ”Am întrebat de ce nu vedem Soarele noaptea, iar o elevă de la un liceu bun mi-a răspuns: Pentru că e întuneric”


Un profesor de la un liceu de top din România vorbește despre scăderea calității învățământului, pe fondul crizei de profesori buni la materiile grele, matematică și fizică.

Cel mai recent Eurobarometru care a evaluat atitudinea europenilor față de știință și tehnologie a scos la iveală un nivel redus al alfabetizării științifice în rândul cetățenilor români, cel mai scăzut din Uniunea Europeană. Doar 2% dintre conaționali au putut răspunde corect la mai mult de 8 întrebări simple despre știință și tehnologie, în condițiile în care media europeană este de 24%.

În schimb, România este țara europeană cu cel mai mare procent de cetățeni care cred că primii oameni au trăit pe vremea dinozaurilor – 34% (în comparație cu media europeană de 20%). Alți 21% nu știu dacă această afirmație este adevărată sau falsă. Prin urmare, procentul celor care au răspuns, în mod corect, că afirmația este falsă a fost de 45% (față de media europeană de 66%). Spre comparație, în Suedia, procentul celor care au răspuns că afirmația este falsă a fost de 86%, iar în Belgia, Luxemburg și Cehia, de 82%.

Rezultatele sondajului la care au răspuns persoane în vârstă de peste 15 ani nu-l miră pe profesorul de fizică Ion Băraru, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, cel mai prestigios din Constanța. Profesorul își amintește că, în urmă cu 10 ani, a avut un șoc. „Am întrebat de ce nu vedem Soarele noaptea, iar o elevă de a X-a, vorbim de o elevă de la un liceu bun, mi-a răspuns: Pentru că e întuneric. Pentru mine a fost o descoperire care ține de domeniul științifico-fantastic să aflu că un elev de liceu nu știe răspunsul la această întrebare. Întrebați-i pe elevi și astăzi: Ce face Soarele noaptea? și veți vedea că sunt destui care nu știu”, crede profesorul. 

”Nu avem titulari la matematică, la fizică în orașe mari”

Problema vine de la anii buni de degradare a învățământului, degradare petrecută din cauza politizării educației, a subfinanțării, a salariilor mici, a erodării constante a prestigiului profesorului în societate. Rezultatul? „Au rămas insule de câțiva profesori care nu au plecat din învățământ și nu au dispărut. Acum e criză mare, nu avem titulari la matematică, la fizică în orașe mari. În 7 ani de zile, la Constanța la fizică a luat un profesor definitivatul. Asta e realitatea”, arată Ion Băraru.

La fizică, media de vârstă a profesorilor trece bine de 40 de ani, multe cadre didactice respectate sunt în pragul pensionării, iar tinerii se feresc de o carieră didactică. „Meseria de profesori a fost denigrată, salariile au ajuns la genunchiul broaștei, iar profesorul a ajuns la coada societății”, spune Ion Băraru care crede că investiția în oameni este o urgență mai mare decât investițiile materiale. „Nu trebuie să investim în scaunul din fața clasei, ci în persoana care o să ocupe acel scaun”, subliniază profesorul.

Citește articolul integral pe blogul ceae.ro.

Comentarii Facebook