Pe premisa „banii cumpără orice”, un bogătaș a violat o tânără, în Grecia, după ce a încercat să o ademenească cu bani, însă aceasta i-a refuzat avansurile


Un incident revoltător a fost raportat într-un hotel din Grecia, ţara unde mii de români pleacă în vacanţă în timpul sezonului estival. O turistă britanică în vârstă de 22 de ani acuză că a fost violată pe Insula Mykonos. Iar cel care a agresat-o sexual ar fi un tânăr american bogat.

Insula Mykonos, celebră pentru petrecerile care țin până în zori și peisajele de vis, se află acum în centrul unui scandal sexual. O turistă britanică acuză că a fost victima unui viol chiar în baia hotelului din Grecia, oferind detalii despre identitatea agresorului său. Femeia de doar 22 de ani susține că cel care a abuzat-o sexual este un american bogat care, după spusele lui, e cunoscut în cercurile de oameni de afaceri din New York.

Turistă violată de un american bogat, la hotel

Tânăra din Preston, Lancashire, venise în Grecia pentru o vacanță de vis, pe care și-o va aminti însă în nunațe sumbre. Numele acesteia nu a fost făcut public din considerente legale, însă povestea ei a ajuns pe buzele tuturor celor de pe insulă. Potrivit Mirror, femeia l-a întâlnit pe agresor sâmbăta trecută, într-un magazin din Mykonos. În aceeași zi, acesta avea să o violeze în toaleta hotelului unde ea era cazată. Bărbatul nu ar fi putut accepta refuzul ei, așa că a recurs la forță pentru a obține ce voia.

M-a obligat să întrețin relații sexuale cu el, deși încercam să-l împing cât mai departe ... Degeaba i-am explicat că nu doresc acest lucru”, a mărturisit ea pentru presa locală. „A insistat și, fiind mai puternic decât mine, a reușit să mă imobilizeze”. Polițiștii greci au arestat un suspect în urma plângerii depuse de tânăra britanică. Bărbatul neagă, însă, toate acuzațiile și susține că totul s-a petrecut cu consimțământul partenerei.

Caz identic în Mykonos, Grecia

O altă turistă, cu cetățenie daneză, a raportat un incident similar pe insulă. Mai mult, tânărul respectiv vorbea, la fel ca cel reținut săptămâna aceasta, despre familia sa bogată și o descendență nobilă. Vorbele sale dulci s-au transformat repede în otravă când, ajunși la hotel, a abuzat-o sexual, mai spune tânăra.

Acesta este doar unul dintre cazurile care au îngrozit Grecia în ultima perioadă. Recent, un turist britanic în vâstă de 62 de ani este acuzat că şi-a violat propria fiică, pe o plajă izolată din Insula Creta. Bărbatul a fost arestat de poliţişti, după ce victima agresiunii sexuale a fost găsită într-o stare cumplită, abandonată printre stânci. Deşi imaginile filmate de camerele de supraveghere par să confirme scenariul de coşmar, declaraţiile femeii întorc din drum ancheta. Mai mult, aceasta are cuvinte dure la adresa autorităţilor din Grecia.


Comentarii Facebook