Duminica 25 Octombrie

Paradoxul digital al României: 95,5% dintre case au internet, dar doar 9% dintre români își fac programarea la medic online. Raportul care ne pune la zid

România, sub Bulgaria și Serbia la digitalizare: are internet aproape în fiecare casă, dar e ultima din UE când vine vorba de relația online cu statul

România a obținut 53 de puncte din 120 într-un nou indice care măsoară cât folosesc oamenii tehnologia digitală, sub Bulgaria, cu 59 de puncte, și Serbia, cu 64 de puncte, potrivit economedia.ro.

Cel mai slab rezultat apare la relația cu administrația: doar 24,1% dintre români au interacționat online cu autoritățile în 2025, față de 71,9% media Uniunii Europene. Niciun alt stat membru nu are un procent mai mic.

Datele vin din raportul „Digitalisation in Southeast Europe: Beyond Code For More Humanity”, realizat de SeeNext, care compară România, Bulgaria și Serbia. Studiul introduce Human-Centered Digitisation Index (HCDI), un indice care nu se oprește la rețele și echipamente. Acesta verifică dacă oamenii chiar folosesc instrumentele digitale și dacă acestea le ușurează viața.

Evaluarea acoperă patru domenii: sănătate, educație, servicii și locul de muncă. Fiecare poate aduce cel mult 25 de puncte la reperul european de 100. Accesul la tehnologie cântărește aproximativ 25% din scor, utilizarea 35%, iar ce câștigă efectiv oamenii din ea, 40%.

Aici se rupe România. La acces, țara are 22 de puncte, aproape de reperul UE, de 24. La utilizare are însă 16 puncte, față de 36, iar la beneficiile concrete, 15, față de 40.

Liliya Goranova, head of SeeNext Insight, a rezumat concluzia studiului: România are cele mai bune fundamente din regiune, dar cea mai slabă conversie a lor în rezultate.

Statul online, cea mai mare distanță față de Europa

Indicatorul e-guvernare marchează cel mai mare decalaj din tot indicele. România atinge doar aproximativ 34% din nivelul european, sub Bulgaria (36%) și mult sub Serbia (64,2%).

Recuperarea merge greu. Din 2023, procentul a crescut cu numai 1,5 puncte procentuale, iar față de anul precedent a scăzut ușor. Raportul pune situația pe seama sistemelor informatice fragmentate ale administrației, a competențelor digitale reduse, mai ales la sate, și a neîncrederii oamenilor în portalurile publice.

Paradoxul se vede cel mai bine în cifrele de conectare. În 2025, 95,5% dintre gospodăriile din România aveau internet, peste media UE, de 94,8%. Acoperirea cu fibră optică ajunge la 96,3%, față de 74,1% în Uniune.

Cu toate acestea, doar 31% dintre români foloseau servicii bancare online, față de 69,7% în UE. Cumpărăturile pe internet au crescut în schimb rapid: puțin peste 60% dintre români au făcut cel puțin o achiziție online într-un an, cu aproape 22 de puncte procentuale mai mult decât în 2021.

Calculatoare în școli peste media UE, competențe digitale la coada clasamentului

Școlile românești au în medie 10,64 calculatoare la zece elevi, mai multe decât media europeană, de 9,04. Aproximativ 1.300 de laboratoare inteligente, cu robotică și realitate virtuală, au fost montate în licee din bani PNRR, cu o finanțare de circa 100 de milioane de euro.

Dotarea nu s-a transformat în competențe. Doar 31,8% dintre români au cel puțin competențe digitale de bază, cea mai mică pondere din UE. Peste nivelul de bază se situează 11,1%, față de 31,4% în Uniune. Numai 11% dintre români au urmat cursuri online în 2025, aproximativ o treime din media europeană.

Sănătatea digitală, cel mai slab domeniu al României

Cu 11 puncte din 25, sănătatea trage cel mai mult în jos scorul țării. În 2024, doar 9,1% dintre români și-au programat online o consultație, față de 39,8% în UE. Și mai puțini, 9,9%, și-au accesat online datele medicale.

Raportul indică lipsa unui portal medical mobil ușor de folosit, autentificarea electronică greoaie și faptul că mulți oameni nu știu ce servicii există deja.

La locul de muncă, România are 14 puncte, peste Bulgaria (12), dar mult sub Serbia (22). Ponderea companiilor cu nivel digital ridicat aproape s-a triplat din 2021, până la 14,5%, însă progresul e concentrat în firmele mari și în centrele multinaționale.

Doar 5,2% dintre companiile românești foloseau AI în 2025, cel mai scăzut nivel din UE. Numai 12% dintre firmele cu cel puțin zece angajați își trimit oamenii la cursuri de competențe digitale, aproape jumătate din media europeană.

Concluzia raportului e simplă: rețelele și echipamentele sunt necesare, dar nu mai ajung. Următorii pași țin de competențele oamenilor, de investițiile angajatorilor în pregătire și de platforme publice pe care cetățenii chiar să le poată folosi.

Comentarii Facebook