Diferență uriașă între firmele românești și cele străine: 24.000 de euro pe angajat, față de 45.000. Ce le lipsește antreprenorilor români ca să recupereze
Firmele mici din România produc pe angajat jumătate cât media europeană. Cristina Chiriac (CONAF): „Este un decalaj pe care nu îl vom reduce doar muncind mai mult”
Un angajat dintr-o întreprindere mică sau mijlocie din România produce, în medie, cam jumătate din valoarea adăugată pe care o generează un angajat dintr-un IMM european. Cifra apare în Raportul de țară al Comisiei Europene din 2026 și a fost adusă în discuție de Cristina Chiriac, președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), potrivit agerpres.
Chiriac a vorbit despre acest decalaj la Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”, organizat de CONAF joi, 22 octombrie, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Discuțiile s-au concentrat pe deciziile, competențele de management și schimbările din interiorul firmelor de care antreprenorii români au nevoie ca să crească.
„România a învățat să creeze afaceri. Următoarea provocare este să învețe să le transforme în companii cu adevărat competitive”, a declarat Cristina Chiriac.
Președintele CONAF spune că investițiile, tehnologia și competențele nu sunt suficiente dacă firmele rămân construite în jurul unei singure persoane.
„Un antreprenor poate pune bazele unei afaceri prin propriul curaj, însă dezvoltarea ei cere mai mult decât capacitatea unui singur om de a lua decizii și de a rezolva probleme. Adevărata maturitate antreprenorială începe atunci când succesul companiei nu mai depinde exclusiv de fondator”, a spus Chiriac.
Productivitatea a scăzut în 2024
Reprezentanții CONAF citează și Raportul economic al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) despre România, publicat în martie 2026. Potrivit acestuia, productivitatea muncii a scăzut cu 1,2% în 2024, iar economia românească trebuie să treacă de la o creștere bazată în principal pe costuri reduse la una bazată pe valoare adăugată.
Diferența dintre firmele românești și filialele companiilor străine rămâne mare. OCDE estimează valoarea adăugată brută pe persoană ocupată la aproximativ 24.000 de euro în companiile autohtone, față de 45.000 de euro în filialele străine – aproape dublu. Raportul indică drept soluții procese interne mai bune și o capacitate de management mai solidă.
Angajați greu de găsit, și mai greu de păstrat
Lipsa de personal nu e singura problemă a antreprenorilor, susțin reprezentanții CONAF. Calitatea managementului, delegarea și capacitatea de a construi echipe care lucrează autonom contează la fel de mult. O firmă care pierde constant oameni cu experiență plătește din nou pentru recrutare și formare și pierde din cunoștințele acumulate.
Raluca Maria Munteanu, coach și fondator Reset by Coaching, a susținut la forum workshopul „Oameni greu de găsit, oameni greu de păstrat”. Discuția a pornit de la relația dintre angajator și angajat: așteptări clare, recunoașterea contribuției fiecăruia și un mediu în care oamenii își înțeleg rolul în rezultatele firmei.
Aura Ozbay a vorbit, în workshopul „C.O.D. Verde în Leadership – 3 etape ale influenței”, despre credibilitate, rezultate și delegare. Modelul ei face diferența între a împărți sarcini, ceea ce poate ține echipa dependentă de manager, și a delega responsabilitatea pentru rezultate, care ajută la formarea unor echipe capabile să decidă singure.
0 Comentarii