Operațiune de salvare contracronometru! Salvatorii luptă cu frigul și zăpada pentru un tânăr dispărut în munți


O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată la miezul nopții de echipele Salvamont Maramureș în zona vârfului Pop Ivan, după ce autoritățile române au primit mai multe e-mailuri disperate din Ucraina. 

Mesajele, trimise de rudele unui tânăr ucrainean, anunțau că acesta este rănit și nu se mai poate deplasa, indicând totodată și o posibilă locație în munți.

Coordonatele transmise nu au putut fi verificate, deoarece telefonul bărbatului este închis, iar legătura cu el s-a pierdut complet.

Operațiune de salvare contracronometru! Salvatorii luptă cu frigul și zăpada pentru un tânăr dispărut în munți

În ciuda condițiilor meteo dificile, frig intens, zăpadă și ninsori anunțate de meteorologi, salvatorii montani ai Salvamont Maramureș, structură profesionistă aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș, au pornit în misiune alături de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului, aparținând ITPF Sighetu Marmației.

După mai bine de șapte ore de căutări, echipele au ajuns la coordonatele primite, însă nu au găsit nicio urmă a cetățeanului ucrainean. În lipsa unor noi indicii, operațiunea de salvare a fost temporar suspendată, urmând a fi reluată imediat ce apar informații suplimentare.

„Operatiunea a inceput acum mai bine de 7 ore, salvatorii montani ajungand la coordonatele primite unde nu era nici urma de ucrainean. Salvatorii montani au suspendat operatiunea de salvare pana la.noi indicii”, au transmis salvamontiștii. 


Comentarii Facebook