O focoasă prezentatoare TV, criticată dur pentru aparițiile sale la Cupa Mondială a Cluburilor: „Moda e limba mea, nu-mi ascund feminitatea” FOTO
Prezentatoarea italiană Eleonora Incardona, una dintre fețele principale ale transmisiunilor DAZN de la Cupa Mondială a Cluburilor, a stârnit un val de reacții în mediul online
Eleonora (34 de ani) a scandalizat presa internațională, din cauza ținutelor purtate pe marginea terenului în Statele Unite ale Americii. Deși aparițiile sale au atras privirile publicului, nu toți fanii au fost impresionați, dimpotrivă.
Rochii scurte, decolteuri adânci, topuri mulate sau combinații vestimentare care amintesc mai degrabă de o escapadă de vacanță decât de un eveniment sportiv. Acestea au fost motivele pentru care mulți dintre urmăritorii Eleonorei au considerat că a „depășit linia profesionalismului”. Comentariile nu au întârziat să apară: „Lucrezi pe plajă sau pe stadion?”, „Ținutele astea sunt pentru acasă, nu pentru transmisiuni TV”, „Nu te-ai săturat să te plângi că ești judecată și tot tu apari așa?”, sunt doar câteva dintre reacțiile virale apărute pe rețelele sociale, potrivit Digisport.ro.
Criticile nu au venit doar din partea publicului. Valentina Maceri, jurnalistă sportivă la televiziunea elvețiană Blue, a pus și ea sub semnul întrebării alegerea stilistică a colegei sale de breaslă. În replică, Eleonora a oferit un răspuns tranșant, într-un interviu acordat publicației Marca:
„Stilul este, fără îndoială, parte a identității tale personale și profesionale. Cum îți dă putere moda în medii atât de importante și dominate de bărbați, precum transmisiunile sportive? Moda este limba mea. Mă ajută să exprim cine sunt și să mă simt încrezătoare, chiar și în medii dominate de bărbați sau sub presiune. Nu renunț niciodată la feminitatea mea, dimpotrivă, o folosesc ca pe un punct forte. Când te simți bine cu tine însuți, ești pregătit pentru orice.”, a spus aceasta.
Prezentatoarea, care este și iubita fotbalistului Samuele Ricci, proaspăt transferat la AC Milan pentru 23 de milioane de euro, spune că nu are de gând să își schimbe stilul doar pentru că unii oameni îl consideră „nepotrivit”.



4 Comentarii