Duminica 28 Aprilie

Nouă tactică de înșelătorie! Metoda ,,ajutor de la biserică” face deja victime printre pensionari


După ce în ultimii ani, în România au circulat zeci de metode de înșelătorie, infractorii au ajuns să folosească și numele și imaginea bisericii pentru a comite ilegalități. 

Recent, un pensionar din Neamț a rămas fără economii după ce i-a deschis ușa unui necunoscut care pretindea că vine cu ajutor de la biserică. 

Necunoscutul i-a adus bătrânului un pachet care conținea trei perechi de pijamale și un halat, prilej cu care a intrat în casa pensionarului de 88 de ani.

Profitând de o clipă de neatenție acesta i-a sustras suma de 4.500 de lei.

Polițiștii l-au identificat pe ,,bunul samaritean”, fiind vorba de un bărbat de 30 de ani, informează Adevărul.ro.

Anchetatorii au găsit asupra bărbatului suma de 4.701 lei, susceptibilă a fi provenită din săvârşirea de infracţiuni.

„În urma activităţilor investigativ-operative efectuate, a fost identificată autoutilitara folosită de către persoana bănuită de comiterea faptei, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Moţca, aceasta a fost depistată pe raza localităţii Moţca“, a declarat inspector Ramona Ciofu de la Poliţia Neamţ.


Comentarii Facebook