Mesaj ISU: Apa băută la fiecare 15 minute nu vă apără de coronavirus


Informația potrivit căreia, dacă beți apă la fiecare 15 minute, sunteți apărați de  coronavirus este falsă.

O informaţie fals atribuită cercetătorilor de la Stanford, circulă online în ultimele zile. Potrivit acesteia, dacă bem apă la fiecare 15 minute virusul ajunge în stomac unde este neutralizat, în loc să ajungă în căile respiratorii.

Acest tip de informație se încadrează în categoria de știri false care oferă soluții mult simplificate pentru probleme cu o complexitate mare.

Hidratarea organismului este importantă în orice condiții, indiferent de contextul epidemiologic actual. Consumați zilnic o cantitate suficientă de apă, adaptată la greutatea dumneavoastră și la nivelul de efort fizic depus. Este important ca orice tratament să fie luat doar la indicația medicului, nu în urma sfaturilor de pe internet.

Cele mai importante măsuri de prevenție pentru infecția cu noul coronavirus sunt reducerea contactului cu alte persoane și spălatul pe mâini, cel puțin 30 de secunde, ori de câte ori este necesar”, anunță ISU.

Comentarii Facebook