La Repubblica scrie că Italia ar putea pune România pe lista neagră. Italienii se tem de al doilea val al pandemiei, românii nu!


Italia a reușit să reducă foarte mult cazurile de coronavirus, după ce 3 luni a avut cel mai mare număr de îmbolnăviri. Acum, oficialii din peninsulă se tem de un al doilea val și vor să reducă riscurile.

Epidemiologii italieni cred că cel mai mare pericol este reprezentat de bolnavii care intră în țară din străinătate. Potrivit La Repubblica. Există trei fronturi fierbinți pe care autoritățile le urmăresc: zona balcanică, Asia de Sud-Est și Mediterana.

Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia. La Repubblica scrie că există posibilitatea ca aceste țări să fie introduse pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Fiind vorba de state UE sau Schengen, este o decizie grea, care ar putea crea tensiuni cu Bruxelles-ul. Și într-o astfel de fază, în care se discută ajutoare economice care ar urma să fie acordate membrilor zonei euro, decizia ar stârni prea multe discuţii, potrivit sursei citate.

Desigur, dacă situația s-ar agrava, Roma ar interzice intrarea în Italia pentru cetățenii care provin din țările balcanice și ar impune carantinarea obligatorie a tuturor italienilor care se întorc din noile zone periculoase.

Comentarii Facebook