Generalul pe care l-a plagiat premierul Nicolae Ciucă: Nu-i cer demisia. Putea și el să comenteze, nu să copieze


Generalul Teodor Frunzeti, din a cărui carte ar fi plagiat premierul Nicolae Ciucă, susține că nu cere demisia acestuia.

Forțe și tendințe în mediul de securitate european” este numele uneia dintre lucrările pe care Nicolae Ciucă ar fi plagiat-o. Cartea e scrisă de Eugen Bădălan, fost șef de Stat Major al Armatei, și Teodor Frunzeti, fost șef de Stat al Forțelor Terestre și rector al Universității Naționale de Apărare „Carol I”(UNAp).

Teodor Frunzeti, care i-a fost șef generalului Ciucă atât la Statul Major al Forțelor Terestre, cât și în timpul operațiunilor din Irak și Afganistan, a povestit pentru Europa Liberă că lucra la Statul Major al Forțelor Terestre când a scris cartea din care ar fi copiat premierul. 

Nu știu cât la sută e plagiată lucrarea. Nu am pus la softul antiplagiat lucrarea respectivă, nu știu ce scor are (...) Ar trebui văzut cât la sută se consideră plagiat din lucrarea aceea. Trebuie să ținem cont că, în anul respectiv, în 2003, nu existau sisteme antiplagiat și nu se ocupa nimeni de chestia asta. Acum, să judecăm cu sculele pe care le avem în 2022 ceea ce s-a întâmplat acum 18 ani, mi se pare un pic…”, spune Teodor Frunzeti.

Nu e bine că s-a întâmplat, asta e clar. Că e neglijență, că a făcut-o cu bună știință, e greu de spus acum. Eu cred că la data respectivă putea să fie și el mai atent. Dacă dădea un citat, ok, dar nu dădea citat pe trei pagini. Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”, a spus fostul rector de la UNAp.

Acesta a declarat că nu va cere despăgubiri și nu are nicio pretenție de la premier. 

Eu personal sunt mai iertător și am încercat în viața mea să nu fac rău nimănui. Deci n-am de ce să-i fac rău lui Ciucă. Dumnezeu le vede pe toate. Eu nu am nicio pretenție. Să se ocupe doamna Șercan, alții, nu eu. Să-și vadă omul de treaba lui. Cine se simte lezat poate să ceară... ce să ceară? Niște despăgubiri morale? Ce să îi spun eu lui Ciucă acum: 'Băi, de ce m-ai plagiat?' Haideți să fim serioși”, a mai spus fostul sef de Stat Major al Forțelor Terestre, pentru Europa Liberă

Comentarii Facebook