Duminica 6 Octombrie

FOTO - Traseul de drumeții Via Transilvanica, care traversează România, prezentat la cel mai mare târg de turism din lume


Reprezentanții Asociației Tășuleasa Social au prezentat traseul de drumeție Via Transilvanica în cadrul celui mai mare târg de turism din lume, cu profil outdoor, CMT Stuttgart.

Târgul de turism, cu profil outdoor, de la Stuttgart a început pe 14 ianuarie și se încheie astăzi, 16 ianuarie, iar Via Transilvanica este prezentă cu un stand.

transil 2.jpg

CMT - die Urlaubsmesse este primul târg de turism la care noi participăm. Și ce mai târg!!! 9 hale pline, 1600 de expozanți din peste de 100 de țări. Cu peste 300.000 de vizitatori acest târg se consideră a fi cel mai mare târg de profil din lume”, au transmis delegații la Stuttgart. „Am putut observa și noi asta la standul nostru, unde majoritatea timpului, toți cei cinci membri ai echipei noastre au fost ocupați să povestească celor interesați despre Via Transilvanica. Credem că i-am făcut invidioși puțin pe vecinii noștri de stand”, au mai spus aceștia. 

transil 1.jpg

Traseul de drumeție Via Transilvanica, care se întinde pe 1.400 km marcați, traversând țara de la Putna la Drobeta Turnu Severin, a fost lansat la început de octombrie 2022, după 4 ani şi jumătate de la prima bornă. Fraţii Alin şi Tibi Uşeriu, împreună cu echipa Tăşuleasa Social, au lucrat la acest proiect care a devenit primul traseu de lungă distanţă din România, care traversează ţara în diagonală, din nord-est, până în sud-vest la Dunăre.

Citește și: VIDEO/FOTO - Traseul de drumeții care străbate 10 judeţe din ţară, Via Transilvanica, a fost inaugurat oficial

Sursa foto: Facebook - Via Transilvanica

Comentarii Facebook