Festival românesc la Gyula, în Ungaria. Anual de promovează valorile și cultura românească - FOTO


Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului de promovare și păstrare a culturii populare și tradiționale românești, ”La obârșii, la izvor”, a avut loc duminică, 9 octombrie 2022, la Gyula. 

Eveniment a fost organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sprijinul Ambasadei României și a Consulatelor Generale ale României de la Szeged și Gyula și autorităților locale din județul Timiș.

În fiecare an, manifestarea a fost susținută de către un județ din țara-mamă, care a prezentat cultura și tradițiile folclorice locale ale zonei respective: Arad, Bihor, Sălaj, Caraș- Severin, Satu- Mare, Bistrița -Năsăud, Maramureș, Alba..., iar în acest an, a fost județul Timiș.

Programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii arhierești, în catedrala episcopală din Gyula, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și Preasfințitul Siluan, Episcopul Românilor din Ungaria, înconjurați de un sobor de preoți dintre care a făcut parte și Preot conf. univ. dr. Vasile Ioan Pop.

În a doua parte a zilei, în sala de festivități a Liceului Românesc ”Nicolae Bălcescu” din Gyula, în prezența unui public numeros, ansamblul folcloric al tinerilor din cadrul Consiliului Județean Timiș, interpreți de muzică populară și dansatori, au etalat frumusețea și bogăția folclorului bănățean, contribuind astfel la întărirea sentimentului românilor din Ungaria, de apartenență la poporul român și de păstrare a idențității naționale. 

Comentarii Facebook