Diana Buzoianu anunță reformă majoră la Apele Române: Directori evaluați pe indicatori clari de performanță. „Schimbăm regulile jocului”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat continuarea reformei la Apele Române, cu o măsură care vizează direct conducerea instituției. Începând din luna martie, toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă, precum și cei din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, vor avea indicatori clari de performanță.
„De luna aceasta, schimbăm regulile jocului. Începând din martie, toți directorii vor avea indicatori clari de performanță. Măsurați corect. Evaluați pe bune.”, a transmis ministrul. Potrivit acesteia, reforma înseamnă criterii obiective și evaluări reale, bazate pe rezultate concrete, nu pe rapoarte formale.
Criterii clare: organizare, reacție rapidă și lucrări la timp. Ce înseamnă reforma pentru cetățeni
Noile standarde de performanță vor urmări aspecte importante precum o organizare mai bună, capacitate reală de coordonare și management, reacție rapidă în situații de urgență, eficientizarea inspecțiilor și realizarea la timp a lucrărilor hidrotehnice. Accentul este pus pe rezultate măsurabile și pe impact direct în teren. Practic, conducerea fiecărei administrații va trebui să demonstreze că poate gestiona eficient resursele, echipele și situațiile critice.
Ministrul Mediului a subliniat că performanța instituției trebuie să se vadă în relația cu beneficiarii și, mai ales, în siguranța comunităților.
Printre indicatorii esențiali se numără:
- Emiterea mai rapidă și mai eficientă a actelor de reglementare în domeniul apelor;
- Reducerea timpului de intervenție în caz de urgență - inundații, poluări accidentale, probleme la baraje sau diguri - și readucerea rapidă a lucrărilor la parametri normali;
- Inspecții mai eficiente, cu mai multe controale și aplicarea fermă a măsurilor dispuse;
- Investiții optimizate în reabilitarea și întreținerea lucrărilor hidrotehnice, atât din surse proprii, cât și din fonduri atrase;
- Management îmbunătățit al resurselor de apă, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, prin monitorizare riguroasă și laboratoare specializate;
- Management financiar și al resurselor umane responsabil;
- Accelerarea digitalizării și automatizării, inclusiv integrarea componentelor de inteligență artificială pentru fluxuri de date, sisteme de alertă timpurie, suport decizional și analiză geospațială în prevenirea riscului la inundații.
Diana Buzoianu a punctat că reforma nu este doar o schimbare administrativă, ci un angajament pentru modernizarea instituției. „Reforma înseamnă responsabilitate. Înseamnă obiective clare. Înseamnă evaluare reală.”, a transmis ministrul.
1 Comentariu