Miercuri 24 Aprilie

Românii nu sunt interesați de lucrul bine făcut, ci de siguranţa locului de muncă - STUDIU

 

Românii nu sunt interesați de lucrul bine făcut, ci de siguranţa locului de muncă, arată un studiu Deadalus.

 

Lucrul cel mai supărător din comparaţia cu regiunea este apetitul relativ scăzut al românilor pentru lucrul bine făcut. Calitatea vieţii noastre, atât din perspectiva de angajaţi, cât şi din perspectiva de consumatori ai diverselor servicii sau produse suferă din această pricină. Dăm şi primim la rândul nostru servicii de slabă calitate, pentru că nu găsim un motiv de mândrie în lucrul bine făcut”, a declarat Daniel Enescu, managing partner al Daedalus Millward Brown.

 

Studiul Deadalus a fost realizat în şapte ţări din regiune și arată care sunt cele mai importante cinci caracteristici care contează pentru angajaţi sunt: pachetul salarial (79,4%), lucrul într-un domeniu interesant (52,7%), siguranţa postului (47,3%), satisfacţia lucrului bine făcut (38,6%) şi nivelul scăzut de stres (38,4%). Perspectivele de dezvoltare personală (32,8%), oportunităţile de promovare (30,1%) şi standardele etice ridicate ale angajatorului (16,8%) par să fie mai puţin importante în regiune în aceste vremuri.

 

Astfel, se poate vedea ușor că primează salariul şi siguranţa jobului, totul pe fondul crizei din ultimii 5 ani.

 

În regiune, românii se află pe primul loc în ceea ce priveşte preferinţa pentru siguranţa locului de muncă (65%, faţă de 47,3% media pe regiune).

 

Românii sunt pe locul doi privind slujbele cu nivel redus de stres (44,4%, faţă de 38,4% media pe regiune) şi care să înglobeze beneficii pe lângă salariu (46,4%, faţă de 36,7%).

 

Românii sunt sub media regiunii când vine vorba despre satisfacţia lucrului bine făcut (32,8%, faţă de 38,6% media regională) şi de perspectivele de dezvoltare personală (25,6%, faţă de 32,8%).

 

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din şapte ţări: România, Bulgaria, Serbia, Croţia, Turcia, Cehia şi Slovacia.

Comentarii Facebook