Incendiu la clubul Beirut, din Constanța! Trei dansatoare au murit arse

 

Trei dansatoare au murit arse de vii într-un incendiu izbucit la clubul Beirut, din Constanța. O altă dansatoare a fost dusă în stare gravă la Bucureşti, cu avionul SMURD.

 

Trupurile celor trei dansatoare au fost găsite numai după ce pompierii au stins incendiul Cele trei se aflau în vestiar și nu au mai apucat să iasă din clădire.

 

Focul a izbucnit la restaurant libanez Beirut din centrul Constanţei. Flăcările s-au extins la etajele superioare ale clădirii: Cazinoul Vegas şi Legendary Pub.

 

Pentru stingerea focului au intervenit nouă autospeciale, cu 64 de subofiţeri şi cinci ofiţeri, timp de peste cinci ore, scrie rtv.ro.

 

”La ora 3,30 când a fost stins incendiul au mai rămas două autospeciale în zonă pentru supraveghere”, a afirmat reprezentantul ISU.

Comentarii Facebook