Clujul, sugrumat de comunele din jur? Gabriel Biriș cere integrarea zonelor metropolitane în marile orașe: „Poți face același lucru și la Cluj, peste tot”
Gabriel Biriș cere integrarea zonelor metropolitane în marile orașe, inclusiv la Cluj: „Orașele sunt sugrumate de comune”
Comasarea comunelor până la un prag minim de 3.000 de locuitori nu rezolvă problemele administrației locale, susține consultantul fiscal Gabriel Biriș. În opinia lui, România are nevoie de o reformă care să lege zonele metropolitane de marile orașe, iar exemplul nu se oprește la București: același model ar trebui aplicat și la Cluj, potrivit agerpres.
Gabriel Biriș, co-managing partner Biriș Goran SPARL și fondator The Tax Institute, a vorbit miercuri, 11 noiembrie, despre reorganizarea administrativ-teritorială la conferința „Bugetul și fiscalitatea anului 2027”. Evenimentul a fost organizat de CursDeGuvernare, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București.
Întrebat ce formă ar trebui să aibă reforma, Biriș a spus că nu crede într-o reorganizare făcută pe bază voluntară și că pragul de 3.000 de locuitori aflat acum în discuție nu ajunge.
„Nu cred că poate fi făcută voluntar. Și ce se discută acum de reducerea numărului de UAT-uri prin fuziunea lor să ai un prag minim de 3.000 de locuitori este complet insuficientă. Noi trebuie să ne uităm la mari poli de dezvoltare ai acestei țări, care sunt, trebuie să recunoaștem, orașele mari. Nu vorbește nimeni de integrarea zonelor metropolitane în oraș, în municipiu. Fără o reformă țintită pe creșterea capacității de a face proiecte mari, de a dezvolta integrat teritoriu, va fi doar o cârpeală”, a declarat Gabriel Biriș.
„Poți face același lucru și la Cluj”
Consultantul fiscal a pornit de la situația Capitalei, unde localitățile din jur s-au extins fără o planificare comună cu orașul, iar rezultatul se vede zilnic în trafic. Biriș a spus că fenomenul nu ține doar de București și a dat ca exemple și Clujul sau Târgu Jiu.
„București ar trebui să includă tot Ilfovul. Dau un exemplu simplu, Târgoviște, care e mai aproape. Dar poți face același lucru și la Cluj, și la Târgu Jiu, peste tot. Orașele sunt sugrumate de comune și orașele suburbane”, a afirmat el.
Biriș a pus explozia construcțiilor de la marginea Capitalei pe seama blocajelor din autorizarea construcțiilor din ultimii ani. Oamenii s-au mutat în noile cartiere din jur, dar continuă să lucreze în oraș.
„Bucureștiul astăzi este sub asediu. De ce? Pentru că autorizațiile de construcție oricum au fost blocate de bâlbele din ultimii cinci-șase ani. Ce s-a întâmplat? S-au dezvoltat, au apărut ca ciupercile după ploaie... de cartiere dormitor la marginea Bucureștiului. Asta duce la următorul fenomen. Ce faci dimineață când te dai jos din pat? Te duci la muncă. Te sui în mașină și vii în oraș. Blochezi, asediezi Bucureștiul la intrare. Dimineața să intri în București e un coșmar. Seara să ieși din București, alt coșmar”, a explicat consultantul.
Pentru Biriș, soluția nu e doar mai puține primării, ci orașe mari care să-și poată planifica și dezvolta împreună zona din jur, cu proiecte de anvergură gândite pentru tot teritoriul pe care îl folosesc, de fapt, locuitorii lor.
0 Comentarii