Gafă URIAȘĂ la Antena 3. Au dat la TV sondaje inexistente ale consilierilor lui Ponta?




O gafă majoră a realizatorilor emisiunii Q&A de la postul de televiziune Antena 3 a scos la iveală faptul că în cadrul ediției de săptămâna trecută a fost prezentat un sondaj de opinie inexistent al consilierilor lui Victor Ponta.

În cadrul emisiunii Q&A, de la postul Antena 3, de sâmbata trecută, a fost dezbătut un sondaj de opinie al CSCI, potrivit căruia PSD și Victor Ponta au crescut în preferințele alegătorilor. Se spunea că sondajul a fost realizat în perioada 12-14 mai. Însă, emisiunea nu a fost în direct, ci cel mai probabil înregistrată pe 13 mai sau pe 14 mai, relatează jurnaliștii de la Cotidianul.

Astfel, Antena 3 a prezentat, în cadrul emisiunii înregistrate în data de 13 sau 14 mai, un sondaj de opinie care nu exista încă, autorii precizând că interviurile telefonice au fost realizate în perioada 12 - 14 mai.

"Prin telefon, este mult mai simplu, datele se înregistrează în calculator, iar centralizarea este finalizată în doar 24 de ore. De regulă, apelarea telefonică a subiecţilor se desfăşoară până la ora 20.00 a ultimei zile prezentate ca fiind perioadă de sondare”, a explicat pentru cotidianul.ro Alin Teodorescu, șeful unui institut de cercetare.

Drept dovadă, jurnaliștii de la Cotidianul menționeazîă faptul că emisiunea nu a avut inserat cuvântul "Direct", iar în discuția cu Mircea Badea, care a devenit tată în seara zilei de 14 mai, acesta a fost numit tată în devenire.

De asemenea, moderatoarea nu a precizat că CSCI este condus de către Dan Sultănescu, consilier al premierului Victor Ponta, și că Bogdan Teodorescu, invitat în emisiune, este acționar principal al firmei în care activează CSCI, însă ocupă și duncția consultant pe probleme de strategie electorală a liderului PSD.

Comentarii Facebook