Miercuri 24 Aprilie

DOLIU în lumea artistică din România. A murit ”doamna teatrului românesc”, Olga Tudorache



Celebra actriță Olga Tudorache, supranumită și ”doamna tratrului românesc”, a murit marţi noaptea, anunţul fiind făcut de mai mulţi apropiaţi ai acesteia pe Facebook. Actrița avea 88 de ani şi era internată la Spitalul Elias din 9 octombrie.

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz (judeţul Bacău). A absolvit Institutul de Teatru în anul 1951, clasa Moni Ghelerter şi Marioara Voiculescu, cu rolul Veta din spectacolul cu piesa "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale, potrivit Mediafax.

Aceasta a jucat în zeci de filme şi a construit, pe scenă, personaje memorabile în peste 50 de piese, sub bagheta celor mai importanţi regizori români.

La fel de lungă este şi lista distincţiilor pe care le-a primit pentru activitatea sa în teatru, în cinematografie şi ca profesor universitar. În anul 2000, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer. În 2006 a primit din partea preşedintelui României Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Cruce, iar în 2012, la finalul spectacolului "Portretul Doamnei T", Casa Regală a României i-a acordat distincţia "Nihil Sine Deo".

Multe vedete și-au exprimat durerea pe rețelele sociale după moartea artistei, printre care Florin Călinescu, Carmen Tănase sau Monica Pop.

Comentarii Facebook