ATENTAT în Tunisia cu cel puţin 14 morţi

 

Cel puţin 14 persoane au murit în Tunisia în urma unui atentat terorist. Alte zeci de persoane au fost rănite după ce o bombă a explodat în capitala Tunisiei, la bordul unui autobuz care transporta membri ai Gărzii prezidenţiale.

 

Atentatul a avut loc în zona Mohamed V/Bourguiba din Tunis, în apropierea Ministerului tunisian de Interne, de ambasada Franţei şi de Institutul Francez, scrie Le Figaro.

 

”Autobuzul a fost distrus, sunt numeroase victime”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate.

 

Atentatul a avut loc cu câteva ore înaintea discursului televizat al preşedintelui Beji Caid Essebsi. Unele surse spun că șeful statului va reinstitui starea de urgență.

 

Tunisia a fost o destinație favorită de vacanță a românilor, dar atentatele din 2015 au dus la anularea zborurilor. 

Comentarii Facebook