Zboruri de la Cluj spre Burgas și Constanța din vara anului 2021


Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj va opera din vara anului 2021 două noi destinații spre Burgas (Bulgaria) și Constanța. 

Zborurile vor fi operate de compania aeriană cu aeronave de tip Boeing 737, după cum urmează:

Untitled.png

Creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către compania aeriană Blue Air și noutățile pe care le aduce rețelei de rute disponibile pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, răspund necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe segmentul de trafic turistic și oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile, către cele mai dorite destinații de pe riviera Mării Negre. Astfel, destinația Burgas reprezintă o premieră pentru rețeaua de rute a Aeroportului Internațional Cluj, fiind primul zbor direct spre o destinație turistică din Bulgaria.  

Krassimir Tanev, Director Comercial Blue Air a declarat cu această ocazie: „Suntem bucuroși să ne extindem oferta cu două rute suplimentare, extrem de solicitate din Cluj. Burgas și Constanța reprezinta piețe strategice pentru reteaua Blue Air din Transilvania, iar lansarea primului nostru serviciu aerian low cost către Burgas este o etapă importantă în strategia noastră de a deveni prima optiune de transport aerian pentru clienții noștri”.  

Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie alAeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a transmis următoarele: „Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, salută decizia companiei aeriene Blue Air privind lansarea celor două destinații noi, acestea reprezentând un nou pas în vederea reducerii impactului negativ asupra traficului aerian resimțit ca urmare a pandemiei SARS CoV-2 și confirmă eforturile demarate până în acest moment pentru a contracara efectele crizei”. 

Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a precizat la rândul său: „Lansarea celor două destinații noi și implicit dezvoltarea bazei operaționale a companiei aeriene Blue Air de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, reprezintă un pas important pentru relansarea zborurilor și o nouă etapă a parteneriatului de lungă durată cu operatorul aerian. Recuperarea numărului de destinații disponibile și a traficului aerian înregistrat înainte de pandemie, reprezintă o prioritate pentru Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj”.  

Comentarii Facebook