Topul orașelor în funcție de numărul de parcări! Clujul e pe cinci în țară, semn clar că cineva în Primărie nu iubește mașinile - GRAFICE


Clujul este pe locul cinci în România în ceea ce privește numărul locurilor de parcare, care sunt, însă, cele mai scumpe din țară, la egalitate cu Oradea, conform Vegacomp Consulting. Orașul a pierdut foarte multe locuri de parcare în ultimii ani, o dată cu modernizarea străzilor, în special în zona centrală a Clujului. 

În urma colectării datelor de la primării, avem următoarele informații principale, care oferă o privire de ansamblu asupra modului în care acestea gestionează locurile de parcare din orașe, în România anului 2022: 

• Număr total al locurilor de parcare publice inventariat: 1.299.318, față de 1.275.603 în 2021, 1.174.941 în 2020 și 1.154.082 în anul 2019; 

• Număr total al locurilor de parcare publice estimat: 1.438.787 (include o toleranţă de 12% aferentă lipsei de răspunsuri și erorilor de completare a chestionarelor, din partea municipalităților); 

• Sunt 145 orașe care taxează utilizarea locurilor de parcare, 141 localități care nu taxează, 18 primării care nu-și cunosc inventarul parcărilor și 20 de primării care nu au răspuns solicitării noastre, despre care nu putem spune nimic la acest moment, comparativ cu 32 în 2021, 52 în 2020 sau 76 de primarii în 2019; 

• Număr total al locurilor de parcare rezidenţiale: 810.890, față de 790.501 în 2021, 755.621     în 2020 și 595.882 în 2019; Venituri totale obţinute de primării în 2022 din utilizarea parcărilor publice și din amenzi pentru nerespectarea regulamentului de parcare: 314.585.683 lei, față de 202.874.805 în 2021, 160.663.767 lei în 2020 și respectiv 139.299.817 lei în 2019. 

• Tariful pentru parcările de reședinţă variază între 30 și 120 lei în localităţile mici, respectiv    între 70 și 600 lei în orașele mari. Pentru abonamente, preţurile de închiriere variază între    15 lei/lună și 1.000 lei/lună; Aceste tarife s-au păstrat și anul acesta, modificările fiind      insesizabile față de anul trecut. 

• Tariful orar de ocupare pentru parcările publice cu plată variază între 1 și 5 lei, cu excepţia Clujului și Oradei, unde limita maximă ajunge la 10 lei; 

• Număr total al locurilor de parcare de pe stradă (on-street):  474.751, față de  414.286 anul precedent și 342.557 în 2020; 

• Număr total al locurilor de parcare din afara străzii (off-street): 223.588, față de 234.998 anul precedent și 76.763 în 2021; 

• Număr total al locurilor de parcare inteligente: 6.122, față de 8.175 anul precedent si 12.154      în 2021; • Număr total al locurilor de parcare destinate vehiculelor electrice: 493 versus 368 și 236 anii trecuți; 

• Număr total al locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități: 29.218 comparativ cu 21.964 în 2021,16.029 în 2020 și 13.728 în 2019; 

• 44 de orașe au hărţi publice ale parcărilor, faţă de 39 în 2021, 21 în 2020 sau 16 în 2019 

• În 68 de orașe se poate plăti parcarea prin aplicaţie, faţă de 61/59/49 în 2021/2020/2019 

• În 65 de orașe se poate plăti parcarea prin SMS, faţă de 60/53/47 în 2021/2020/2019 • În 122 – față de 128/119/53 în 2021/2020/2019 - orașe se poate plăti parcarea la DGITL 

• În 61 orașe se poate plăti taxa de parcare prin ghiseul.ro, față de cele 51/38/11 din 2021/2020/2019 

• În 41 orașe se poate plăti taxa de parcare cash, la persoana angajată să gestioneze parcarea, faţă de 37/35/9 orașe în 2021/2020/2019. Se vede o tendință a orașelor mici, turistice pentru această practică. 

• În 61 orașe din ţară există parcometre la care se poate plăti utilizarea parcării, faţă de 44 in 2021, 35 in 2020 sau 19 în 2019, de la un numar total de 1.398 de parcometre 

• În 28 de orașe există stații de încărcare vehicule electrice publice, numărul acestora ajungând la 200. 

CLASAMENTUL ORAȘELOR CU CELE MAI MULTE LOCURI DE PARCARE

Noua ediție a raportului prezintă, dincolo de datele brute, orașele care au cele mai multe locuri de parcare, cele care obțin cele mai mari venituri din acestea și o analiză aprofundată, pe tip de loc de parcare, tarife medii, venituri medii, categorii de localități, fiecare cu specificul său, dar și alte componente de interes ce derivă din prima analiză profesionistă a acestui domeniu, cu un impact direct în viața tuturor șoferilor, pasagerilor sau călătorilor din România. Iar pentru început, pornim cu lista primelor 10 orașe din țară, ca număr absolut de locuri de parcare publică, care are aceleași orașe ca și anul trecut, cu o singură schimbare pe locul 10, unde apare Sibiu în loc de Târgu Mureș, iar Craiova înregistrează un salt frumos de pe locul 9 pe locul 6. Menționăm că o cumulare a locurilor de parcare din București, sector cu sector, ne aduce la un număr mic, raportat la populație, dar foarte mare, în comparație cu orașul imediat următor: 267.848. Timișoara rămâne pe locul secund cu 81.100 locuri de parcare publice, urmată de Brașov cu 66,908 locuri de parcare.

locuri de parcare.JPG

În clasamentul de mai jos, am tratat individual fiecare sector în parte, ca preambul, pentru mai multă claritate, dar și Bucureștiul ca atare pentru un top 10 relevant în ordine descrescătoare a populației (7 din București și următoarele 9 orașe).

locuri de parcare 12.JPG

Iar pentru a vedea și eficiența, nu doar numărul brut al locurilor de parcare publică, următoarea imagine reflectă veniturile anuale generate la bugetele municipalităților de aceste locuri de parcare. Defalcat, separat de primăriile de sector, clasamentul arată astfel cu marea surpriză că anul acesta, Sector 3  generează mai multe venituri din parcări, iar imediat după capitala ţării prin PMB (32 milioane de lei, respectiv 27 milioane de lei). Eficienţa veniturilor încasate pentru parcări ale celor 10 orașe din top variază de la 829 lei în Oradea până la 1.171,20 lei în București pentru un loc de parcare public într-un an.

locuri de parcare 2.JPG

Cluj-Napoca este în topul parcărilor aflate într-o construcție, fiind urmat de Jimbolia și Arad. 

poarcare in parking.JPG

Cu toate acestea, Clujul este rămas în urmă în ceea ce privește parcările de tip Park&Ride.

parcare dd.JPG

Comentarii Facebook