România, la coada Europei. Când va adopta țara noastră moneda euro, pe modelul Bulgariei? Explicațiile lui Mugur Isărescu

Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a estimat când ar putea România să treacă la moneda euro și de ce acest obiectiv a fost amânat. Bulgaria este deja acolo, însă România mai are de așteptat din cauza politicilor economice din ultimul deceniu au îndepărtat țara de acest pas important.

Potrivit lui Isărescu, renunțarea la ținta fiscală în perioada 2013–2015 a fost momentul în care adoptarea euro a devenit incertă. Decizia a fost luată pe considerentul că România avea o datorie publică redusă, ceea ce părea un avantaj. 

Șeful BNR a precizat că, din 2018, instituția nu a mai participat la întâlniri dedicate pregătirii pentru trecerea la euro, inclusiv la cele tehnice privind aducerea și distribuirea numerarului. În actualul context, spune Isărescu, o corecție fiscală ar necesita între cinci și șapte ani, ceea ce înseamnă că o discuție reală despre schimbarea monedei ar putea fi reluată abia după această perioadă.

Pentru a intra în zona euro, România trebuie să mențină stabil cursul leu–euro într-o marjă de ±15% timp de doi ani și să respecte criteriile privind inflația, dobânzile, deficitul bugetar și datoria publică – condiții pe care în prezent nu le îndeplinește. Așadar, România nu va adopta moneda euro mai devreme de 10-20 de ani. Dacă o va face vreodată.

„Eu am trăit acest lucru și pot să vorbesc liber. Nu a fost vorba de un singur partid — trebuie să liniștim dezbaterea, pentru că toți au mers pe linia asta, mai mult sau mai puțin, desigur cu stimulare fiscală.

Din 2018, BNR nu a mai putut să colaboreze; cred că aceea a fost ultima ședință privind adoptarea euro. Am renunțat și noi la toate comitetele, inclusiv unul tehnic legat de cum se aduce numerarul în țară și cum se distribuie, eram avansați. Acum, dacă corecția fiscală înseamnă 5-7 ani, înseamnă că peste 7 ani mai discutăm”,
a explicat Isărescu.

Comentarii Facebook