Patru zboruri noi de pe Aeroportul Cluj spre destinații dorite de clujeni. Două dintre ele sunt în PREMIERĂ absolută, în locuri unde era greu de ajuns
Aeroportul Cluj și Wizz Air anunță patru noi rute internaționale, inclusiv două operate în premieră absolută
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană Wizz Air au anunțat extinderea rețelei de destinații pentru sezonul de iarnă 2025-2026 și sezonul de vară 2026, cu patru noi rute internaționale: Marrakesh (Maroc), Stockholm Skavsta (Suedia), Oslo Sandefjord Torp (Norvegia) și Milano Malpensa (Italia).
Potrivit anunțului, zborurile spre Marrakesh vor fi operate începând cu 26 octombrie 2025, de două ori pe săptămână, joia și duminica. Din 27 octombrie, vor fi introduse curse spre Stockholm Skavsta, în zilele de luni și vineri, iar din 28 octombrie, zboruri spre Oslo Sandefjord Torp, în zilele de marți și sâmbătă.
Zborurile spre Marrakesh și Oslo Sandefjord Torp sunt operate în premieră absolută pe aeroportul clujean. Cursa spre Stockholm Skavsta a mai fost disponibilă anterior, în 2017.
Începând cu 29 martie 2026, Wizz Air va lansa o nouă rută spre Milano Malpensa, operată de patru ori pe săptămână – luni, miercuri, vineri și duminică. Aceasta va fi a opta destinație din Italia accesibilă direct din Cluj-Napoca.

„Aceste 4 destinații îndelung solicitate de la Cluj-Napoca și anunțate astăzi, consolidează poziția aeroportului în regiune drept principală poartă aeriană a Transilvaniei. Dorim mult succes operatorului aerian Wizz Air și la cât mai multe anunțuri de acest fel, pentru Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj”, a declarat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj.
Directorul general al aeroportului, David Ciceo, a subliniat: „Extinderea rețelei de rute rămâne în continuare o permanentă preocupare a managementului aeroportuar. Colaborarea de peste 18 ani cu compania aeriană Wizz Air a fost mereu orientată spre a oferi pasagerilor noștri multiple opțiuni de călătorie. Noile rute operate în premieră absolută Marrakesh, Oslo Sandefjord Torp și Milano Malpensa precum și reluarea celei operate anterior, Stockholm Skavsta, sunt o dovadă clară a angajamentului nostru comun de a răspunde nevoilor crescânde ale pasagerilor și de a susține dezvoltarea economică și turistică a regiunii.”
Anastasia Novak, Corporate & Sustainability Communications Manager la Wizz Air, a afirmat: „Suntem mândri că ne-am consolidat și mai mult prezența în România în această vară și că putem anunța acum introducerea a încă patru conexiuni din Cluj-Napoca. Aceste rute adăugate către destinații din întreaga Europă și nu numai evidențiază angajamentul nostru continuu de a îmbunătăți conectivitatea, de a sprijini creșterea regională și de a oferi și mai multe opțiuni de călătorie accesibile pasagerilor noștri clujeni.”
În prezent, Wizz Air operează 40 de destinații spre 19 țări de pe Aeroportul Internațional Cluj, iar oferta totală a aeroportului depășește 50 de destinații regulate către aproximativ 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu.
2 Comentarii