Ministrul Finanțelor și guvernatorul BNR trag semnalul de alarmă: România riscă recesiunea în contextul consumului scăzut
România, la un pas de recesiune: PIB aproape stagnant și avertismente oficiale
Economia României a înregistrat o creștere marginală în prima jumătate a anului 2025, datele Institutului Național de Statistică (INS) confirmând scenariile pesimiste ale autorităților. Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu doar 0,3% comparativ cu aceeași perioadă din 2024 pe seria brută și cu 2,1% pe seria ajustată sezonier. Pe semestrul I 2025, PIB a urcat cu 0,3% pe seria brută și cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.
Aceste cifre indică că România se află foarte aproape de recesiune, situație anticipată atât de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cât și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Potrivit oficialilor, scăderea agresivă a consumului, un motor esențial al economiei, crește riscul intrării în recesiune, în contextul temerilor populației privind măsurile de austeritate.
„Există un risc real de recesiune. Evoluția ultimilor patru ani arată că ne îndreptăm spre această direcție. Trebuie să avem soluții pregătite și să punem deoparte resurse pentru a sprijini economia într-un astfel de scenariu, chiar dacă este extrem de dificil”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
În ceea ce privește inflația, Nazare avertizează că aceasta va crește pe termen scurt, ca urmare a eliminării plafonării la energie, însă va începe să se tempereze până la finalul anului viitor. „Impactul asupra inflației este mare, dar temporar. Creșterea se datorează opririi subvenției la energie și acumulării restanțelor la companiile de profil. Anul viitor, în decembrie, inflația va reveni pe traiectoria normală”, a explicat ministrul.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a confirmat riscul major de recesiune, subliniind că scăderea consumului generează un deficit de cerere, cu efecte negative asupra creșterii economice. „Așteptările privind evoluția economiei nu sunt deloc pozitive. Încetinirea consumului reduce cererea internă, iar absorbția fondurilor europene devine esențială pentru relansare”, a precizat Isărescu, potrivit economica.net.
Potrivit acestuia, inflația ar putea atinge un maxim de 9,7%, aproape dublu față de nivelul de la finalul anului trecut, influențată și de majorarea TVA și accizele suplimentare, care au contribuit cu aproximativ 2 puncte procentuale la rata anualizată a inflației de 7,8% în iulie.
10 Comentarii