Parlamentarii pregătesc o nouă lovitură? Vor să își tripleze salariile



Parlamentarii din România discută deja despre o decizie pregătită pentru anul viitor.

O parte dintre senatori discută despre o mărire a remunerațiilor pentru parlamentari, până la suma de 3.000 de euro pe luni, motivând că salariile actuale nu le ajung pentru a-și acoperi cheltuielile.

”Vacanța electorală” îi forțează însă pe guvernanți să amâne planurile pentru o perioadă de timp.

Am auzit şi eu că se doreşte, din partea unor colegi, majorarea indemnizaţiilor senatorilor şi deputaţilor, dar din ceea ce ştiu eu, e doar la nivel de intenţie. Nu aş fi de acord cu o astfel de lege”, a spus senatorul liberal Dorin Dobra, pentru Libertatea.ro.

În cazul în care un astfel de proiect va adoptat de către Parlament, românii vor scoate din buzunare mai bine de 21 milioane de euro, față de cele 7 milioane destinate în momentul de față îndemnizațiilor celor 588 de senatori și deputați.

Comentarii Facebook