Pâinea ar putea să se scumpească din luna august


Pâinea ar putea să se scumpească din luna august, dacă brutarii nu vor absorbi creşterea de 20% a preţului la grâu, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Patronatului din Industria Panificaţiei Rompan.

Preţul grâului a crescut cu 20%, influenţat de evoluţia preţurilor pe piaţa internaţională şi de raportul cerere-ofertă de la nivel naţional. Efectele scumpirii grâului s-ar putea regăsi în preţul pâinii în maximum o lună.

Producătorii agricoli au un preţ mai mare decât în anii anteriori. Preţul este mai mare chiar cu 20-25% faţă de anul trecut, la recoltare”, a spus Popescu.

Vom vedea efectele la pâine în două săptămâni, dacă piaţa absoarbe această creştere. Dacă nu absoarbe, este pierdere curată pentru brutari, care la ora actuală îi înjură pe morari”, a spus șeful Rompan.

Un lucru este cert: preţul de la grâu se duce la făină, şi preţul de la făină se duce la pâine. Cu cât şi ce se va întâmpla o să vedem probabil cel mai devreme după o lună”, a mai spus reprezentantul patronatului.

Comentarii Facebook