Mii de șomeri din România au dat năvală la cursuri gratuite în 2026. Ce meserie a fost cea mai căutată o să te surprindă
Peste 7.700 de români au mers la cursuri gratuite prin ANOFM în primele cinci luni din 2026
Aproape 7.800 de persoane s-au înscris la programe de formare profesională organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în perioada ianuarie-mai 2026, arată datele instituției, potrivit agerpres.
Din totalul de 7.763 de participanți, marea majoritate – 6.348 – sunt șomeri aflați în evidențele ANOFM. Alți 685 au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, iar 670 au plătit pentru cursuri, neîncadrându-se în categoriile care beneficiază de gratuitate conform legii. Restul de 60 de persoane au primit servicii gratuite fără să fie șomeri.
Pentru a acoperi acest val de cursanți, ANOFM a organizat 382 de programe de formare profesională gratuite. Dintre acestea, 225 au fost programe de calificare sau recalificare, 120 de inițiere, perfecționare ori specializare, iar 37 au vizat competențe cheie și transversale.
Vârsta și nivelul de pregătire ale șomerilor înscriși
Cei mai mulți dintre șomerii care au ales să urmeze un curs au peste 45 de ani – 2.722 de persoane, adică aproape 43% din total. Urmează grupa 35-45 de ani, cu 1.595 de participanți (peste 25%). Tinerii sub 25 de ani reprezintă 977 de persoane, în timp ce grupele 25-30 și 30-35 de ani numără 493, respectiv 561 de cursanți.
În privința pregătirii școlare, peste jumătate dintre șomeri – 3.683 de persoane – au studii profesionale, liceale sau postliceale. Alți 1.388 au absolvit doar gimnaziul, 1.054 au studii superioare, iar 223 nu au terminat nici măcar 8 clase.
Topul programelor de formare pentru șomeri arată spre ce se îndreaptă cererea de pe piața muncii. Pe primul loc se află cursurile de lucrător comercial, urmate de cele de agent de securitate, cu 778 de participanți. Pe lista celor mai populare meserii mai apar: operator introducere, prelucrare și validare date (514 persoane), competențe digitale și siguranță pe internet (346), referent resurse umane (346), inspector securitate și sănătate în muncă (229), bucătar (223), contabil (209), coafor (206) și ajutor bucătar (200).
0 Comentarii