Guvernul declară stare de criză pe piața carburanților! Primele măsuri care vor fi luate pentru a-i proteja pe români: ce se va întâmpla cu prețurile
Guvernul României va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care va institui oficial o situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, în încercarea de a tempera creșterile de prețuri și de a proteja economia și populația. Anunțul a fost făcut de Executiv după o serie de discuții desfășurate la Palatul Victoria între principalii factori de decizie.
Guvernul României va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care va institui oficial o situație de criză
Potrivit informațiilor oficiale, măsura vine în contextul unor presiuni tot mai mari asupra pieței carburanților, iar autoritățile încearcă să evite scumpiri necontrolate la pompă. Elementul central al ordonanței îl reprezintă limitarea adaosului comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate în producerea acestora, pe întreg lanțul economic – de la rafinare până la distribuție, conform Antena 3.ro.
Executivul a precizat că situația de criză va fi instituită pentru o perioadă inițială de șase luni, cu posibilitatea de prelungire în etape de câte trei luni, dacă circumstanțele care au determinat această decizie vor persista. Pe lângă plafonarea adaosului comercial, Guvernul pregătește și alte măsuri cu impact direct asupra pieței. Astfel, exporturile și livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate doar cu acordul prealabil, în scris, al Ministerului Economiei și al Ministerului Energiei. Această decizie urmărește să asigure disponibilitatea carburantului pe piața internă și să prevină eventuale dezechilibre.
O altă măsură importantă vizează reducerea cantității de biocarburant din benzină, cu scopul de a scădea costul final pentru consumatori. Autoritățile consideră că această ajustare ar putea contribui la stabilizarea prețurilor la pompă, cel puțin pe termen scurt.
CITEȘTE ȘI: Deputatul de Cluj Remus Lăpușan îi cere lui Bolojan măsuri urgente pentru prețurile la combustibil: „Iată cum au oprit alte țări creșterea prețului”
Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței vor urmări evoluțiile din sector
În paralel, mai multe instituții vor avea un rol activ în monitorizarea pieței. Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței vor urmări evoluțiile din sector și vor evalua constant necesitatea unor noi intervenții. La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Economiei Irineu Darău, precum și reprezentanți ai Consiliului Concurenței.
Decizia Guvernului marchează una dintre cele mai ferme intervenții din ultimii ani pe piața carburanților și reflectă îngrijorările legate de impactul prețurilor la energie asupra economiei. Rămâne de văzut în ce măsură aceste măsuri vor reuși să țină sub control costurile pentru șoferi și pentru mediul de afaceri.
6 Comentarii