Luni 28 Noiembrie

Firmele din parcul Tetarom 3 vor să plece. Ce reclamații au cei de la Bosch şi De Longhi

 

UPDATE

 

Ca urmare a discuțiilor purtate în spațiul public în aceste zile referitoare la problema accesului dificil în Parcul Industrial TETAROM III din Jucu, din dorința unei corecte informări a publicului, Consiliul Județean Cluj formulează următoarele precizări:

 

Consiliul Județean a întreprins demersuri în vederea rezolvării problemei semnalate în mod repetat, din chiar momentul înființării Parcului Industrial din Jucu, în anul 2007.

 

Fiind vorba însă despre supratraversarea unui drum național și european, respectiv a căii ferate, competența legală revine în mod exclusiv unor companii naționale din subordinea Ministerului Transporturilor, respectiv Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Companiei Naționale C.F.R. Infrastructură. 

 

Reamintim în acest context faptul că, deși își dorește acest lucru, Consiliul Județean nu poate, potrivit legii, să realizeze asemenea investiții pe terenuri care nu se află în proprietatea județului ci a statului sau a unor persoane fizice sau juridice private.

 

Consiliul Județean solicită pe această cale Prefectului Județului Cluj să facă lobby și să întreprindă toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Transporturilor și Guvern pentru a sprijini acest Parc Industrial de importanță majoră pentru întreaga regiune în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare”.

 

------------------- 

Firmele din parcul industrial Tetarom III i s-au plâns prefectului Gheorghe Vușcan că vor pleca dacă plângerile lor nu sunt ascultate.

 

Avem o problemă foarte serioasă cu Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, fiind justificate solicitărilor investitorilor români şi străini de aici, printre care Bosch şi De Longhi.

 

Transportul de marfă şi cel al forţei de muncă se realizează prin traversarea căii ferate cu barieră, unde timpul de aşteptare este foarte mare pentru accesul angajaţilor şi TIR-urilor cu marfă. Am solicitat celor responsabili, CFR Infrastructură, Drumurile Naţionale, Tetarom SA, Consiliul Judeţean Cluj o mai mare implicare în rezolvarea problemei accesului la Tetarom III.

 

Problema este extrem de serioasă, aceste companii în loc să îşi dezvolte afacerea sunt hotărâte să îşi restrângă afacerea, să se relocheze, ori nu trebuie să aşteptăm aceste momente. Nu putem sta până aflăm că s-au relocat investitori importanţi din zonă, este o situaţie gravă”, a explicat Gheorghe Vuşcan.

 

Prefectul a explicat că firmele din Parcul Industrial Tetarom III reclamă că stau 2 ore pe zi la la barieră.

 

Acesta este motivul pentru care mulţi renunţă să se mai angajeze la aceste firme, există o mare fluctuaţie de personal şi refuzuri din partea unora de a se mai angaja. De asemenea, şi TIR-urile cu marfă aşteaptă foarte mult.

 

Din anul 2007 a fost în proiectul Parcului Industrial Tetarom III realizarea unui drum rapid Cluj-Napoca – Jucu, o pasarelă pentru maşini peste calea ferată ori nu s-a făcut nimic. Nu suntem în stare să facem măcar o semaforizare sincronizată de reglementare a traversării căii ferate, pentru reducerea timpilor de aşteptare”, a spus prefectul Clujului, conform Ziarul Financiar.

Comentarii Facebook