Hidrocentrala Tarnița, proiectul de peste un miliard de euro din județul Cluj, înaintează! Hidroelectrica și francezii de la EDF au început studiile
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte energetice ale României, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, din județul Cluj, face un nou pas spre realizare. Hidroelectrica a încheiat un parteneriat cu gigantul energetic francez Électricité de France (EDF), iar cele două companii lucrează în prezent la un studiu de prefezabilitate care ar urma să stabilească dimensiunea optimă a investiției, capacitatea viitoarei centrale și costurile necesare pentru construirea acesteia.
Anunțul a fost făcut luni de Dan Plaveti, președintele Directoratului Hidroelectrica, în cadrul unei conferințe dedicate provocărilor iernii 2026-2027 pentru sistemul energetic național, organizată de Focus Energetic. Proiectul Tarnița-Lăpuștești este discutat de mai multe decenii și a fost conceput inițial pentru o putere instalată de aproximativ 1.000 MW. Investiția era estimată la peste un miliard de euro încă de acum mai bine de 15 ani, însă proiectul nu a fost concretizat până în prezent.
Acum, asocierea dintre Hidroelectrica și EDF readuce în atenție una dintre cele mai importante investiții energetice planificate în județul Cluj, cu potențialul de a contribui la echilibrarea sistemului energetic național și la stocarea energiei produse în perioadele cu surplus.
Hidroelectrica și gigantul francez EDF lucrează la studiul pentru hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești
Potrivit lui Dan Plaveti, parteneriatul dintre cele două companii a fost stabilit, iar pentru implementarea proiectului a fost înființată o societate de proiect (SPV). În prezent, specialiștii români și francezi lucrează împreună pentru a determina dacă investiția poate fi realizată în condiții tehnice și economice viabile.
Studiul de prefezabilitate va trebui să răspundă la câteva întrebări esențiale: cât de mare ar trebui să fie viitoarea hidrocentrală, cât ar costa construcția și în ce condiții financiare ar putea fi implementată. „În ceea ce priveşte proiectul strategic Tarniţa-Lăpuşteşti vă pot spune că s-a stabilit un parteneriat cu EDF, Electricite de France, a fost înfiinţat un SPV, iar în momentul de faţă, împreună cu partenerii francezi, se elaborează un studiu de prefezabilitate pentru a stabili, pe de o parte, care este capacitatea optimă la care ar trebui construită o astfel de centrală. De asemenea, pe baza acestui studiu de prefezabilitate, se va vedea exact ce înseamnă componenta investiţională şi care sunt condiţiile în care se poate face această investiţie”, a declarat Dan Plaveti.
Investiție de peste un miliard de euro în județul Cluj. Ce rol ar urma să aibă hidrocentrala?
Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești este un proiect de tip CHEAP, adică o centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj. Acest tip de investiție are un rol important în sistemele energetice moderne, deoarece permite stocarea energiei electrice și utilizarea ei atunci când consumul este mai mare decât producția disponibilă. Pe scurt, în perioadele în care există energie electrică în exces, aceasta poate fi folosită pentru pomparea apei într-un lac de acumulare situat la o cotă mai înaltă. Ulterior, atunci când sistemul are nevoie de energie, apa este eliberată și trecută prin turbine, producând electricitate.
Astfel, hidrocentrala ar putea funcționa ca un uriaș sistem de stocare a energiei, ajutând la echilibrarea producției și consumului. Importanța unei asemenea investiții crește în contextul dezvoltării energiei regenerabile, în special a parcurilor fotovoltaice și eoliene, a căror producție depinde de condițiile meteorologice și nu este constantă pe parcursul zilei. Prin capacitatea de a stoca energia atunci când există surplus și de a o livra în momentele în care este nevoie, o astfel de centrală ar putea contribui la stabilitatea sistemului energetic din România.
Ministerul Energiei analizează posibilitatea acordării unui ajutor de stat
Unul dintre cele mai importante aspecte pentru viitorul proiectului este finanțarea. Potrivit șefului Hidroelectrica, modelele financiare au fost deja discutate la nivel de principiu cu Ministerul Energiei, care analizează inclusiv posibilitatea unor scheme de ajutor de stat pentru investițiile în capacități de stocare. Astfel, realizarea hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești ar putea beneficia de un mecanism de sprijin financiar, însă condițiile concrete urmează să fie clarificate.
Dan Plaveti a precizat că Hidroelectrica nu lucrează doar la acest proiect, ci are în vedere și alte investiții în capacități de stocare a energiei. „Din date preliminare, oricum există modele financiare discutate principial cu Ministerul Energiei, care analizează partea de scheme de ajutor de stat pentru a putea realiza proiecte pe stocare. Hidroelectrica nu este implicată doar în acest proiect, este şi un al doilea proiect de centrală de stocare cu pompaj”, a explicat acesta.
Hidroelectrica pregătește și alte investiții în baterii și retehnologizarea hidrocentralelor
Pe lângă proiectul Tarnița-Lăpuștești, compania de stat are în desfășurare mai multe investiții pentru modernizarea infrastructurii energetice și dezvoltarea unor noi capacități de stocare. Potrivit lui Dan Plaveti, Hidroelectrica lucrează la implementarea unei investiții în stocarea energiei în baterii, în timp ce un al doilea proiect se află deja în curs de implementare. Alte două investiții de același tip sunt pregătite pentru lansarea licitațiilor.
În paralel, compania continuă programele de retehnologizare a grupurilor și centralelor hidroenergetice existente, astfel încât capacitățile actuale să funcționeze mai eficient. „Hidroelectrica se concentrează şi pe partea de investiţii, deci viitorul Hidroelectrica totuşi stă în partea de investiţii, atât retehnologizări pentru grupurile sau centralele existente, dar şi investiţii”, a declarat președintele Directoratului companiei.
Acesta a subliniat că flexibilitatea producției hidroenergetice reprezintă un avantaj important, însă dezvoltarea unor noi capacități de stocare ar putea aduce beneficii atât companiei, cât și întregului sistem energetic național.
0 Comentarii