Duminica 28 Aprilie

De la 1 iulie, va urma o altă creștere a prețului carburanților, pe baza actualizării accizei


Creşterile de preţuri continuă să pună presiune asupra buzunarelor românilor, iar această tendinţă se va menţine şi în perioada următoare. Noi scumpiri se anunţă de la data de 1 iulie, iar milioane de șoferi români vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar.

Şoferii români resimt din ce în ce mai mult impactul creşterii preţurilor la combustibil. În ultima lună, preţul mediu al benzinei a înregistrat o creştere de 5,1%, așadar un plin de 50 de litri costă acum cu 17,5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile. Preţul motorinei a urcat şi el cu 3,4%, astfel că acum un plin de 50 de litri costă cu 12,5 lei mai mult faţă de acum o lună. 

Primul semn al acestei tendinţe a avut loc chiar în prima zi a anului, când acciza a fost ajustată conform ratei inflaţiei. De atunci, preţurile la combustibil au continuat să crească.

De la 1 iulie, va urma o altă creștere a prețului carburanților, tot pe baza actualizării accizei. Benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, în timp ce motorina se va scumpi cu 39 de bani pe litru. Luând în considerare preţurile actuale, chiar dacă până la 1 iulie nu va exista niciun fel de scumpire, ceea ce este puţin probabil, litrul de benzină ar depăşi 7,6 lei/ litru, iar cel de motorină ar ajunge la pragul de 8 lei/litru.

Taxele şi accizele ocupă o parte importantă în structura preţului carburanţilor, de aproximativ 40%. Anul trecut, preţul unui litru de benzină standard trecuse de 8 lei, în timp ce motorina standard depăşea 9 lei pe litru.

Potrivit ultimelor statistici, în România sunt circa nouă milioane de şoferi.

Comentarii Facebook