Cât ne va costa oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă: Cu cât ne crește factura la curent și până la cât pot ajunge facturile dacă urmează o iarnă grea
Cernavodă, aproape de a doua oprire: ce se întâmplă cu prețul energiei dacă Reactorul 2 iese din funcțiune
Casnicii nu ar trebui să rămână fără curent dacă Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită joi dimineață, dar factura de anul viitor se va simți, avertizează președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.
Întrebat dacă alimentarea consumatorilor casnici ar putea fi raționalizată în cazul închiderii Reactorului 2, Chisăliță a răspuns, pentru AGERPRES, că cifrele nu susțin acest scenariu.
„Dacă se va scoate totuși Unitatea 2 din funcțiune, în mod normal consumatorii casnici nu ar trebui să aibă de suferit, pentru că noi avem la vârf de consum undeva între 3.000 – 3.500 MWh la nivelul consumatorilor casnici. Avem o producție fără Cernavodă care depășește 5.000 – 5.400 MWh”, a spus el.
Problema nu este deci lumina din case, ci prețul. România ar pierde aproape instantaneu circa 700 MWh de producție continuă și ieftină, adică în jur de 10% din consumul curent.
Două scenarii, două tipuri de șoc
Într-o analiză, șeful Asociației Energia Inteligentă separă net oprirea anunțată de cea accidentală.
Dacă oprirea este anunțată cu o zi înainte, piața o va introduce direct în ofertele de pe Piața pentru Ziua Următoare. Estimările merg de la 850 – 1.050 lei/MWh preț mediu, în varianta cu importuri suficiente, până la peste 1.800 lei/MWh, cu vârfuri care pot depăși 5.000 lei/MWh seara, dacă frontierele sunt saturate și lipsește și producția din regenerabile.
Impactul nu se va simți uniform. „La prânz, fotovoltaicul poate limita scumpirea; între 19:00 și 23:00, impactul va fi maxim; noaptea, lipsa producției nucleare continue va menține prețurile ridicate”, arată Chisăliță.
Dacă reactorul se oprește brusc, PZU pentru ziua respectivă este deja închisă, iar șocul se mută în piața intrazilnică, în echilibrare, în activarea rezervelor și în importurile de avarie. Prețul afișat poate părea neschimbat, deși costurile reale ale sistemului explodează.
Între 7 și 12 milioane de lei pe zi
Numai costul suplimentar angro al înlocuirii Reactorului 2 s-ar putea situa între 7 și 12 milioane de lei pe zi, fără piața de echilibrare, congestii și costurile întreruperii industriei, estimează Chisăliță.
Importul nu rezolvă singur problema. România importa deja, în unele ore, aproximativ 1.700 MWh, iar cele 700 MWh în plus ar duce necesarul spre 2.400 MWh. „Dacă Ungaria, Serbia și România cumpără simultan, ultimii 700 MWh nu vor fi cumpărați la prețul mediu regional. Ei vor fi cumpărați la prețul marginal al unei regiuni aflate deja aproape de limită”, spune acesta.
Singura frână reală ar fi reducerea consumului: 300 – 400 MWh importuri suplimentare, 200 – 300 MWh mai puțin în industrie și 50 – 100 MWh reducere comercială și publică. „Prețul energiei poate fi ținut jos prin reducerea consumului, dar costul economic total poate crește”, avertizează el, enumerând producția industrială pierdută, angajații trimiși acasă și comenzile întârziate.
Pentru un preț angro de 620 – 700 lei/MWh, oferta finală pentru consumatorul casnic în perioada septembrie 2026 – septembrie 2027 ar ajunge, potrivit estimării lui Chisăliță, la 1,40 – 1,62 lei/kWh cu TVA, în funcție de furnizor și de zona de distribuție. Dacă oprirea se prelungește sau iarna vine foarte rece, ofertele pot trece de 1,65 – 1,75 lei/kWh.
Nuclearelectrica a anunțat că există în acest moment posibilitatea opririi controlate a Unității 2 în dimineața zilei de 13 august, din cauza scăderii nivelului Dunării și a prognozelor INHGA. Unitatea 1 a fost deja oprită și deconectată din Sistemul Energetic Național pe 28 iulie, când Dunărea a atins un nivel fără precedent.
1 Comentariu