Care este viața unei stewardese românce la o companie aeriană din Golf?

 

O stewardesă care a lucrat timp de doi ani la o companie aeriană din Golf a povestit care sunt plusurile și minusurile acestei cariere. 

 

Salariul începea de la 1.300 de euro pe lună net şi puteam ajunge la 2.000 de euro în funcţie de numărul de ore zburate. Dezrădăcinarea este cel mai mare minus. Este greu să fii singur atât de departe de casă, să faci multe compromisuri în viaţa ta socială din cauza lipsei de timp. Să mergi în sute de locuri frumoase şi totuşi să te simţi singur”, spune Ana G., 30 de ani, absolventă a Facultăţii de Sociologie din Bucureşti.

 

Odată recrutată şi ajunsă în Doha (Qatar) am intrat într-o sesiune de traininguri de două luni. Şase zile pe săptămână, timp de 8-9 ore pe zi, am făcut traininguri. După ce se încheie formalităţile de zbor şi se iau toate avizele şi atestatele, am început să zbor, iar din momentul acela totul devine rutină”, spune fosta însoţitoare de zbor, potrivit unui articol din Ziarul Financiar.

 

Ea a lucrat doi ani și a văzut oraşe din 47 de ţări din Africa, Australia, America de Nord, Asia şi Europa. A ajuns în oraşe ca Tokyo, Las Vegas, New York, Melbourne, Johannesburg, Beijing, Miami, Bangkok, Jakarta sau Moscova.

 

Nu ai îngrădiri legate de transport, datorită facilităţilor oferite de companie. Nu ai îngrădiri financiare pentru ca salariul îţi permite acest lux oricând îl doreşti. Şi este minunat să simţi cum poţi să îţi desenezi propria hartă”, mai spune ea.

 

Viața este însă scumpă la Doha. ”Deşi ai apartamentul asigurat de companie, singura grijă fiind ce mănânci, nu poţi să pui deoparte cât ţi-ai propus. Dacă vrei să ieşi în oraş totul este foarte scump, alimentele sunt şi de trei ori mai scumpe ca în România””, a mai povestit tânăra.

 

Sunt și reguli drastice: 12 ore obligatoriu de stat în casă înaintea fiecărui zbor, o anumită oră de venit acasă în fiecare noapte, clădiri separate pentru fete şi băieţi, restricţii în privinţa relaţiilor între angajaţi.

Comentarii Facebook