Luni 15 Iulie

Aeroportul Cluj a ajuns la 2 milioane de pasageri mai repede ca anul trecut - VIDEO

 

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a sărbătorit astăzi pasagerul său cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2018, anul centenar al Marii Uniri. Acest prag semnificativ de pasageri este atins anul acesta cu două săptămâni mai repede comparativ cu anul 2017, ca urmare a unui trend pozitiv de creștere a traficului aerian din primele 8 luni ale anului.

 

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj atinge pentru a doua oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, realizare deosebit de importantă ce se datorează atât strategiei de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, cât și extinderii rețelei de rute prin intensificarea negocierilor cu operatorii aerieni.  

 

Noul program al sezonului de vară din acest an a adus o creștere atât a frecvențelor de operare pentru anumite destinații de vacanță, cât și o extindere a rețelei de rute. În acest sens s-au înregistrat zboruri turistice către 12 destinații, din 5 țări, cu două noi destinații turistice în plus faţă de anul 2017.

 

Pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2018, a fost transportat anul acesta de către operatorul aerian TAROM, pe zborul său cu numărul RO 644 de la Cluj-Napoca la București. Norocosul pasager, Gabriela Spătaru, a fost selectat odată cu check-in-ul pasagerilor și premiat în prezenţa reprezentanților companiei aeriene TAROM, a reprezentanţilor Consiliului Județean Cluj,  a reprezentanţilor celorlalte autorităţi locale şi instituţii sau organizaţii partenere, respectiv a reprezentanților mass media.

 

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, domnul Viorel Federiga a precizat cu ocazia acestui eveniment: ”Doresc să felicit Aeroportul Internaţional Cluj pentru depăşirea pragului de 2.000.000 pasageri şi în anul 2018, anul Centenarului. Este o realizare deosebită pentru primul aeroport regional al ţării, în acest an de sărbătoare naţională şi un motiv în plus de continuare a eforturilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, pentru depăşirea de noi şi noi recorduri în fiecare an”.

 

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, a declarat următoarele: ”Atingerea pentru a 2-a oară consecutiv a pragului de 2.000.000 de pasageri, la nivelul anului 2018, este un rezultat care ne onorează şi care se adaugă realizărilor deosebite înregistrate de Aeroportul Internaţional Cluj în ultimii ani. Felicităm compania Tarom care în acest an împlinește 64 de ani de activitate, ceea ce înseamnă un parteneriat tot atât de îndelungat și cu Aeroportul Internațional Cluj. Centenarul României aproape se identifică cu centenarul de aviație de pe aeroportul clujean. Suntem deosebit de optimiști în privința aviației civile și a României și pentru următorii 100 de ani”.

 

Directorul General al companiei aeriene TAROM, domnul Wilhelm-Werner Wolff, a declarat la rândul său: ”Suntem onoraţi să premiem astăzi pasagerul cu numărul 2.000.000. Este un privilegiu să marcăm acest eveniment împreună cu Aeroportul Internaţional Cluj, care ocupă primul loc în România în ceea ce priveşte numărul de pasageri raportat la numărul de locuitori din municipiu. Felicităm Aeroportul Internaţional Avram Iancu şi, de asemenea, câştigătorul, care va fi recompensat cu două bilete de avion valabile pentru orice destinaţie operată de Compania TAROM! Îi mulţumim că ne-a ales şi îl aşteptăm din nou la bordul aeronavelor noastre!”.

--------------------------------------- 

Pasagerul cu numărul 2 milioane de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost întâmpinat pe ritmurile trupei Incognito.

 

Tânăra care a fost pasagerul norocos a primit din partea companiei Tarom două zboruri gratuite spre orice destinație. 

 

În 2018 am reușit să aniversăm mai repede pasagerul cu numărul 2 milioane, împreună cu compania Tarom, partenerul nostru tradițional. În 18 septembrie, compania Tarom împlinește 64 de ani de prezență la Cluj. Avem planuri importante de dezvoltare. În 2030, vom ajunge la 7 milioane de pasageri. Sperăm să continue devierea râului Someș pentru extinderea pistei. O dată cu acest proces, vom inaugura zboruri directe Cluj - New York. Consiliul Județean Cluj a investit sume importante. Avem un sprijin foarte important din partea lor, din partea comunității.

 

Până la finalul anului vom ajunge la 2,9 milioane de pasageri.

 

Pentru dezvoltarea aeroportului lucrăm la proiecte pentru un nou terminal de pasageri. Vom lansa licitația pentru o cale de rulare complet nouă. Nu avem suficiente locuri de parcare aeronave, ne trebuie un terminal cargo, pentru că a crescut foarte mult transportul cargo”, a explicat directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.



Comentarii Facebook