Cezar Ouatu a fost votat cel mai sexy artist care va urca pe scena de la Eurovision, în finala ”Top Male Models”, organizată de wiwibloggs.com.
La meciurile de baseball din Statele Unite există tradiția ca în momentul în care ești filmat și imaginea apare pe panoul stadionului trebuie să îți săruți partenera.
O nouă ediție a spectacolului de dans Nichita&Tango va avea loc în 18 mai, la Cluj-Napoca, în organizarea Mario Dance Atelier în parteneriat cu Teatrul Național Cluj.
Celebrul coregraf Cornel Patrichi l-a atacat dur pe actorul Mihai Bendeac, jurat al emisiunii ”România Dansează”, emisiune pentru care a fost și el luat în calcul pentru un post. Patrichi consideră că actorul strică emisiunea și ”urlă ca n
Iulia Vântur este implicată într-o relație cu actorul de Bollywood, Salman Khan, cu care s-ar părea că urmează să se căsătorească.
Festivalul 18+ va avea loc pe Dealul Cetățuii din Cluj-Napoca în zilele de 17 - 18 mai.
Festival de muzică electronică Delahoya, cu cea mai lungă tradiţie în România, anunţă noi nume de artişti internaţionali, dar şi autohtoni care vor mixa pe 14 şi 15 iunie în cadrul celei de la XVII-a ediţii a evenimentului.
Chef Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei trei jurați ai concursului culinar Masterchef, și-a uimit fanii cu o poza recent postată pe profilul său de Facebook, în care aproape nimeni nu l-a recunoscut.
Înainte de a deveni una dintre cele mai cunoscute vedete din România, Antonia a avut și o carieră de model în Statele Unite.
Angajații unui supermarket din Franța au găsit o metodă extrem de neobișnuită de a se distra în tura de noapte.
Cea mai sexy vedetă din lume în 2013 a fost desemnată Miley Cyrus.
Vedetele de la Hollywood fac senzație de fiecare dată când apar pe copertile revistelor, iar multe femei le privesc cu invidie.
Bianca Drăgușanu a scris un ”contract - jurământ” prin care se angajează că nu-și va mai cumpăra haine în următoarea lună.
Justin Bieber a fost bătut în timpul unui concert din Dubai.
Antena 3 a comis o gafă monumentală în noaptea de Înviere, care a devenit viral pe Facebook.
Vedeta tv are pe Facebook peste 200.000 de fani, iar fotografiile pe care le postează adună mii de Like -uri.
Anda Adam este apreciată de fanii de pe Facebook. Vedeta pop postat o fotografie în care îşi prezintă bustul generos.
Un petrecăreţ de la Vama Veche a adormit în picioare după o noapte de pomină.
Ventrilocul Eduard Sandu a intrat în finală după un număr senzaţional cu Nea Alecu, un prieten de-al său.
Nu toate femeile sunt înzestrate de la natură cu picioare de gazelă, însă cu ajutorul unor mici trucuri, pot să impresioneze. În plus, picioarele mai lungi dau impresia că eşti mai înaltă decât în realitate.
In ciuda bombardatului cu tot felul de reclame in care sunt propuse alimente si exercitii pentru a scapa de burtă, exista şi alte metode de a avea un abdomen plat.
Ultima semifinală a celui de-a treilea sezon "Românii au talent" a fost difuzată vineri seara, fiind stabiliţi şi ultimii finalişti.
Zeci de mii de tineri au invadat staţiunea Mamaia în ultimele zile. Unii nu au mai ţinut cont că sunt în spaţiu public şi s-au încins prea tare.
Un videoclip cu un pensionar care se plimbă cu scuterul într-o manieră extremă face furori pe internet.
Artista originară din Republica Moldova, Alexandrina Hristov, va concerta la Cluj-Napoca în cadrul festivalului 18+, fiind a doua artistă confirmată la festival, dupa celebra Nadéah (Nouvelle Vague).
În această săptămână are loc ultima semifinală a emisiunii ”Românii au talent”, unde concurenții se luptă pentru ultimele 3 locuri rămase în marea finală.
În total, 14 scriitori clujeni au fost nominalizați la premiile Uniunii Scriitorilor Români, pentru cărțile publicate în 2012.
In mod ciudat, unii barbati ajung la cheremul unora dintre cele mai ale dracului femei, recunoscute drept fiind fiinte dificile, mofturoase, rele, avide de sex, orbite de bogatie sau mincinoase.
Revista FHM a lansat topul celor mai sexy 100 de femei din lume pentru anul 2013.
Grădina Boema, una dintre locațiile emblematice ale orașului Cluj-Napoca, va fi readusă la viață în luna mai de o serie de concerte și de cel mai mare festival de fotografie din Europa de Est.